22.02.2026
Camil Popescu
Ațipisem în Gara de Nord și, când mi-am venit în simțiri, ceva nu era în regulă. Niște puștoaice de liceu chicoteau într-un colț, o babă m-a privit cu milă, iar un călător mi-a zis: vezi, dacă nu i-ai pus lacăt? L-ai pierdut ca prostu. Nu-l pierdusem, mi-l furaseră. Tot ce-mi doream era să-mi fi pus un bostan în loc, nu un pepene, cum avea vecinul de la parter, de i-l ciocăneau dracii de copii zilnic, sau, mai rău, un țintar, să mă feresc toată ziua de săgeți. Am tras adânc aer în piept și am cerut o oglindă.

Iulia Biro
Frații mei, ieșiți din aceeași unitate de produse finite, deveniseră malandroizi? Am procesat greu situația neprevăzută și de aceea nu am observat când unul s-a repezit la mine. Timp de 2,6 secunde a fost întuneric, apoi mi s-au activat unitățile secundare de imagine și analiză și mi-am reperat capul: se rostogolea către canalul lângă care avea loc lupta. L-am salvat, iar acum mă retrag spre bază, conform Instructajului pentru Situații Androide de Urgență. I'll be back, zic, și fug cu capul la subsuoară.

Magdalena Aldea
Sub cearșaful șifonat unde zace cartea abia părăsită, în șifonier, pe ușa căruia e umerașul cu uniforma neîmbrăcată, pe blatul din bucătărie cu aluatul cu maia care dă pe dinafară din coș, în baia cu lumină nestinsă, în yala în care au rămas cheile, în mansarda cu rufele neîntinse, pe covorul neaspirat, la computerul cu word-ul deschis și fraza neterminată, în agenda telefonului cu numărul ei neapelat, pe șolduri, în buzunare, piept, umeri, unde dracu' l-am pus, iote oglindă, colo pe gât, ditamai bostanul pe vrej.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2026, grupul are 14.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus