Capul i-a fost primul: migrene cronice, vertij, dificultăți de concentrare. Părul i-a căzut în smocuri, pielea s-a eritematizat, apoi s-a subțiat progresiv. Tremor fin la nivelul mâinilor, unghii hiperpigmentate, slăbiciune musculară la membrele inferioare, cu mers instabil și oboseală accentuată, persistentă. Mara se privea în oglindă îndelung, fără reacție, ca și cum nu mai avea nimic de făcut, notând într-un carnețel fiecare simptom. Nu știa dacă radiația era cauza sau inutilitatea ei socială.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
când mi-a zâmbit prima oară. Eram o fată din est, îmi găsisem de lucru mai repede decât celelalte, dar îmi era frică de orașul acela cu case înalte, urcate unele peste altele. El m-a îmbrățișat, mulțumindu-mi că-i îngrijesc mama. Când ea n-a mai fost, am dat uitării bărbatul din țară și-am devenit amândoi un trup. Mă țineam de el și zburam împreună pe autostradă. În dimineața-n care a pornit singur cu Vespa, ne certasem. Podul Morandi l-a luat cu el în adâncuri. De-atunci umblu prin lume cu jumătate de trup.
Paula Butnariu-Bompa
Mă ridic din pat și mă duc la baie. Absent, îmi încep rutina matinală. Mă uit în oglindă și mă cutremur. Îu. Nu am cap. Cum lumina îmi bătea în gât, mă izbește o idee. Cum văd eu că nu am cap, dacă ochii sunt acolo? Aud o voce: cu ochii minții. Nu mă las păcălit. Ce, mintea nu e tot în cap? Tocmai mă spălam pe mâini atunci. Le vedeam. Mi-am pipăit fruntea. Era. M-am ciupit ușor de obraz. Am simțit. Mi-am dat și o palmă zdravănă. M-a durut. M-am uitat încă o dată, cu atenție, în oglindă. Aveam. Hai că m-am trezit.
