Cred că îl simt cum se mișcă în mine. Știu că e absurd și e prea devreme, dar vrea să iasă. Eu vreau să iasă. Țip de durere. Nu mă așteptam la așa de mult sânge. Mă uit către sticluța goală și mă întreb dacă nu am băut prea mult din poțiune. Cât mai durează? Tremur, de frig și frică. Dacă află ce am făcut, o să mă închidă. Încerc să curăț gresia, dar e roșie, tot mai roșie. Cred că o să mor. Măcar în mine nu mai e nimic, nici bine și nici rău. Capul mi se lovește de cadă. Trebuia, doar nu puteam avea același tată.
Monica Bologa
Sunt un tăntălău, bunico. De câte ori vreau să-i vorbesc Anei, încep să mă bâlbâi, îi spune băiatul cu lacrimi în ochi. Bunica iese din casă și se întoarce cu o sticluță verde. Bea din asta, și-o să vezi. A doua zi intră pe poartă alergând: Bunico, azi nu m-am bâlbâit deloc. Mai dă-mi o înghițitură, că mâine vreau s-o sărut. A băut din băutura magică vreo câteva luni. După câțiva ani, s-a însurat cu Ana. Nu i-a spus niciodată bunicii că, într-o seară, a surprins-o turnând în sticluță apă din fântână, cu ulcica.
Radu Gramatovici
Îmi spuse să iau loc, dar se scuză că mai are puțină treabă: umplea sticluțe cu apă și le punea diverse etichete. Se întrerupse când cineva bătu în ușă, se duse, deschise, se întoarse, căută o anume sticluță și i-o dădu celui care aștepta. Îmi văzu fața nedumerită. Nu mai am medicamente de mult, îmi spuse. La început mai găseam substanțe și mi le preparam singur, apoi s-au terminat și acelea. Acum le dau apă, asta am, din fericire. Dar ajută, doctore? Măcar mor împăcați, îmi răspunse. Ia, zi. Pe tine cu ce te ajut?
