Alina Birman: Cum ai colaborat cu regizoarea Ivana Mladenović în definirea nuanțelor Stelei? A existat un moment de cotitură în timpul filmărilor?
Katia Pascariu: Am avut o relație de lucru foarte bună, cred. Intensă, serioasă, de respect și încredere, cu multă curiozitate și deschidere, cu contradicții uneori, cu grijă și bucurie în a ne descoperi... din această întâlnire profesională și foarte personală a apărut și Stela noastră. Și da, a fost un declic în primele zile de filmări după care am știut amândouă că avem deja o imagine comună a construcției artistice.
A.B.: Filmul vorbește mult despre condiția femeii, definită de societate din căsătorie, copii, sex ca validare. Cum vezi tu rolul feminin în această poveste?
K.P.: Opusul! O femeie liberă în spirit, dar săracă. Așa ceva nu acceptă această societate. Fără capital, material, de imagine, etc, nu exiști. Cu atât mai puțin dacă mai ieși și din norme! Exclus, n-ai voie! Și societatea te pune până la urmă la punct! Oribil...
A.B.: Consideri că Stela este un personaj reprezentativ pentru femeia din spațiul balcanic sau e o figură universală?
K.P.: Nu știu - Stela e o invizibilă, de fapt. Și de asta demersul Ivanei și al echipei, al nostru, e remarcabil, cred. Că vorbește despre invizibili și marginali. Fără victimizare, crud, frust, onest, cu iubire, grijă, umor și sinceritate. E dur, e distractiv, e adevărat, dar e, în realitate, o lume de la care întoarcem privirea, nu una spre care să ne uităm...
A.B.: Există o scenă care ți-a rămas aproape pentru că sintetizează cel mai bine mesajul despre feminitate și libertate?
K.P.: Depinde care mesaj... dar cred că discuția dintre Vera și Stela, din baie, sintetizează bine.
A.B.: Obsesia Stelei pentru Boban este motorul multor acțiuni din film. Cum ai construit această fixație fără să o transformi într-o caricatură?
K.P.: Am luat-o în serios, am văzut-o ca pe o pasiune, nu ca pe o obsesie, i-am dat o șansă. Și am sperat odată cu ea, nu am vrut să merg nici mai repede, nici mai încet decât Stela. Am mers în ritmul impus de viața Stelei.
A.B.: Crezi că fixația Stelei pentru Boban vine din iubire, din nevoia de validare sau dintr-un gol interior mai profund?
K.P.: Nu e rolul meu să judec, dar sigur nu era nimic gol la Stela. Cum ziceam, nu mă pricep... dar ce am simțit eu era nevoia de a fi iubită și văzută, dincolo de etichetele cu care s-a născut sau pe care le-a dobândit pe parcursul vieții.
A.B.: Umorul balcanic are o savoare aparte - e amar, ironic, autoironic. Cum l-ai integrat în interpretarea ta? Ți-a venit natural să rostești anumite replici sau au fost lucrate?
K.P.: Aici e meritul Ivanei, în primul rând, al scenariului lor, al lumii construite de toată echipa artistică și de producție. E bine că a ieșit. Noi i-am creat toate datele și contextul să apară. Am râs și noi mult de tot la filmări. Altfel, nimic nu e natural și nimic nu e artificial. Totul se lucrează. Asta e meseria mea.
A.B.: Crezi că umorul din film funcționează ca mecanism de supraviețuire pentru personaje?
K.P.: Cred că umorul reiese, dar nu cred că se simte la fel din interior, când e pe viața ta. Atunci e maxim ironie, auto-ironie, haz de necaz... Umorul nu ține de foame, dar e mai bun, uneori, când vezi și simți lumea așa ca personajele noastre. La bogați se râde puțin și prost...
A.B.: Publicul te știe pentru roluri intense și curajoase. Ce aduce Stela nou în parcursul tău artistic?
K.P.: Întâlnirea cu Ivana. Sunt foarte fericită și recunoscătoare. Iar Stela, ea e parte din mine acum, și apelez la ea când am nevoie de tupeu și curaj. În viața mea personală sau pe scenă.
A.B.: Ce ai descoperit despre tine ca actriță în timpul lucrului la acest film?
K.P.: Că nu-mi" iese" decât dacă trec peste orgolii - al meu și al celorlalți.
A.B.: Dacă ar fi să o descrii pe Stela printr-un singur gest sau o singură privire, care ar fi aceea?
K.P.: Aranjatul ochelarilor de vedere mai bine pe nas.
