La Classix Festival 2026, cei doi vor concerta pe 4 martie, de la ora 19:00, în cadrul concertului Love Frequencies și vor aduce un discurs muzical situat între tradiție și reinvenție. Am stat de vorbă cu ei despre identitate artistică, reguli și emoție fără cuvinte.
Ionela Barbu: Duo Minerva combină clarinetul și acordeonul într-o formulă care depășește granițele muzicii de cameră tradiționale. Când ați realizat că această combinație poate deveni vocea voastră artistică?
Johanna Gossner: Faptul că nu exista o tradiție fixă pentru această formulă instrumentală ne-a oferit, paradoxal, o libertate neașteptată. S-a deschis un univers sonor care ne aparținea în întregime. În momentul în care am încetat să ne întrebăm dacă "se potrivește" și am început să ne întrebăm ce vrem noi să exprimăm prin această combinație, a devenit clar: aceasta este vocea noastră artistică.
I.B.: Programul vostru recent, Hymne à l'amour, explorează tema iubirii și a conexiunii umane. Cum traduceți o emoție atât de profundă într-o experiență pur instrumentală?
Damian Keller: Pe de o parte, totul ține de alegerea repertoriului; pe de altă parte, de interpretare. Multe dintre piesele incluse sunt deja cunoscute publicului și poartă cu ele o încărcătură emoțională personală. Melodiile reactivează amintiri și trăiri deja existente. În același timp, sunt și emoțiile noastre, cele pe care le asociem lucrărilor și pe care le investim în interpretare. Această dublă stratificare conferă muzicii o expresivitate și o profunzime care reușesc să funcționeze dincolo de cuvinte.
I.B.: Muzica voastră îmbină clasic, folcloric și experimental. Cum decideți ce stiluri pot coexista într-un concert?
J.G.: Urmărim povestea muzicală, nu etichetele. Dacă stiluri diferite dialoghează emoțional și construiesc un parcurs coerent pentru public, atunci ele își au locul în același concert.
I.B.: Classix 2026 are tema Art & Mind. Cum se reflectă această idee în muzica voastră?
D.K.: Muzica noastră pornește dintr-o căutare interioară, a sunetului, a sensului, a conexiunii. Înțelegem "artă & minte" ca o interacțiune între emoție și reflecție. Ne dorim ca publicul să nu asculte doar, ci să se întâlnească pe sine: poate într-o amintire, într-o idee sau într-o perspectivă nouă asupra unui lucru familiar.
I.B.: Muzica clasică este adesea asociată cu reguli stricte și tradiție. A existat un moment în care ați decis să contestați aceste convenții?
J.G.: Pentru mine, momentul a venit atunci când nimeni nu reușea să-mi ofere explicații convingătoare pentru anumite "reguli" muzicale. Nu sunt adepta tradițiilor rigide. La un moment dat, cineva a stabilit că "așa se face", iar în timp lumea a încetat să mai pună întrebări. Cred că este esențial să revenim mereu la sensul din spatele regulilor și să ne întrebăm dacă ele mai au relevanță astăzi.
I.B.: Ce înseamnă pentru voi să performați la Iași, în cadrul Classix, un festival care își asumă dialogul dintre tradiție și inovație?
D.K.: A cânta la Iași înseamnă a intra într-un dialog cu un oraș cu o tradiție culturală și intelectuală bogată. În același timp, Classix reprezintă deschidere și experiment. Pentru noi, care lucrăm constant între tradiție și inovație, este un spațiu natural. Considerăm patrimoniul muzical nu ca pe ceva rigid, ci ca pe un material viu, care poate fi reexaminat continuu. Performanța în spații noi creează o proximitate specială cu publicul, o energie directă care ne inspiră reciproc.
I.B.: Ce proiecte așteptați cu entuziasm în perioada următoare?
J.G.: Ne bucurăm de fiecare proiect, fie el mare sau mic. Fiecare concert este o oportunitate nouă. Dar trebuie să recunoaștem că suntem în mod special entuziasmați de România.
