Ionela Barbu: Ești simultan director artistic și artist invitat în cadrul festivalului, cum se schimbă perspectiva asupra Classix atunci când treci din rolul de curator în cel de interpret?
Dragoș Cantea: Respirația e cea care se schimbă cel mai mult! Mai ales în perioada festivalului, artistul mai are timp să (și) respire.
La nivel de perspectivă e fascinant să am șansa să mă bucur de magia de pe scenă și în jurul ei, la care lucrăm constant alături de echipă, în spatele scenei, timp de luni de zile. E o dualitate dintre o lume a libertății (a artistului) și o lume a curajului (a directorului artistic) de care sper să se bucure cel mai mult... publicul!
I.B.: Tema ediției din 2026, Art & Mind, propune o reflecție asupra relației dintre artă și gândire, cum a apărut această direcție și ce spune ea despre momentul în care se află festivalul?
D.C.: Ideea despre tematica acestui an a apărut în urma unor întâlniri inspiraționale la Conferința Ligii Orchestrelor Americane de la Salt Lake City în vara anului trecut, precum cea cu soprana Renée Fleming. Cercetările sale alături de Organizația Mondială a Sănătății în modalitățile de prevenire și combatere a demenței sau alzheimerului prin cadrul terapiei muzicale m-au ghidat în creionarea acestui concept dedicat asocierii dintre artă și minte.
Cumulat acest concept și cu dezvoltarea exponențială a inteligenței artificiale, ne dorim să subliniem faptul că în pofida generării conținutului intelectual de către mașini, mintea umană va fi cea care va oferi sens întotdeauna gândurilor și emoțiilor noastre.
I.B.: Trăind și activând între România și Norvegia, cum influențează acest context nordic felul în care gândești programarea și identitatea artistică a Classix?
D.C.: Cred că Scandinavia a influențat mult conceperea Classix la început de drum, în urmă cu 7 ani. Classix a luat naștere tocmai printr-o dorință de factură nordică de a crea această "aventură clasică și contemporană". Din trendul scandinav de a inova în baza tradițiilor și confortului de "acasă".
Însă astăzi Classix a căpătat o notorietate suficient de mare la nivel est-european încât, la rândul său, influențează și determină apariția unor noi mișcări artistice în regiune, ceea ce e un lucru extraordinar. Această poziție de catalizator cultural ne onorează.
I.B.: În ultimii ani, Classix a devenit unul dintre cele mai vizibile festivaluri independente din Europa de Est, care au fost cele mai dificile decizii artistice pe parcursul acestei creșteri?
D.C.: Pe măsura dezvoltării sale, este dificil întotdeauna să spui "nu" propunerilor pe care în alte contexte le-ai fi favorizat. Suntem prezenți inclusiv la cele mai importante evenimente europene, astfel încât primim constant propuneri artistice din ce în ce mai inovative. Selecția și/sau invitarea artiștilor și conturarea programelor concertelor sunt mereu provocări, iar de numeroase ori acestea se soldează cu refuzuri care nu țin de calitatea actului artistic în sine, ci și de variabile precum infrastructura logistică sau posibilitățile financiare.
I.B.: Classix pune accent pe spații neconvenționale și pe dialogul dintre muzică și alte arte, cât de importantă este componenta vizuală și interdisciplinară în viziunea ta?
D.C.: Vreau să cred că Classix este un model de bune practici când vine vorba de interdisciplinaritate. Muzicienii lumii nu mai pot fi de unii singuri (nici nu știu dacă au putut vreodată?...), la fel cum nici graficienii, artiștii vizuali, ori economiștii! Lucrul interdisciplinar este cel care ne face să fim mai curioși despre tot ce se întâmplă în jurul nostru, oferindu-ne și satisfacția contribuției noastre într-un mediu de echipă. Așadar, consider că noțiunea "împreună suntem mai puternici", este cât se poate de valabilă și sustenabilă în mediul creator de astăzi.
I.B.: Ai colaborat cu artiști din contexte culturale foarte diferite, cum alegi colaboratorii astfel încât să existe nu doar valoare individuală, ci și chimie artistică?
D.C.: Destul de rar se întâmplă ca eu să aleg artiștii cu care împart scena. M-aș bucura să se întâmple mai des asta, însă de multe ori calendarele fiecăruia dintre noi fac posibile noi întâlniri și noi experiențe. Fie că sunt dirijori, colegi muzicieni ori artiști din spectrul mai larg al industriilor creative, realizez cât de privilegiat sunt să am șansa să-mi dezvolt o rețea globală de personalități diferite - chiar și atunci când chimia dintre noi nu este în cea mai naturală formă.
I.B.: În ce fel s-a schimbat publicul Classix de la prima ediție până acum și cum răspunzi acestor transformări prin programare?
D.C.: Cred că publicul a devenit în primul rând mai curios și mai puțin reticent. Deja știe la ce să se aștepte de la un concert Classix și nu mai are teama de a păși pe teritorii sonice necunoscute. Festivalul nostru nu a venit ca o revoluție, astfel încât publicul nu a fost "forțat" să se schimbe, ci mai degrabă noutatea noastră s-a instalat ca o frișcă pe acest blat cultural foarte bine înrădăcinat în societate, mai ales la Iași. Ei bine, această frișcă astăzi este una care cuprinde întreg blatul, și face ca fiecare ingredient să fie unul de neînlocuit.
I.B.: Muzica contemporană face parte constant din universul tău artistic, cum vezi locul ei într-un festival care traversează epoci diferite?
D.C.: Suntem totuși "o aventură clasică contemporană". Asta este Classix. Îmi place foarte tare să lucrez cu compozitori în viață, să reușesc să fiu acest căpitan de vas al unui avion plin de caractere diferite (cum este o partitură nouă) și să mă las la rândul meu îndrumat de controlorii de trafic aerian (compozitorul). Dincolo de asta, muzica contemporană, chiar și în cele mai abstracte forme ale sale, ne prezintă trăirile noastre cotidiene. Sigur, poate fi șocantă. Dar nu e șocul aproape un adevăr zilnic pe care-l trăim în 2026?
I.B.: Există un moment din parcursul Classix care ți-a confirmat că direcția în care mergeți este cea potrivită?
D.C.: Tind să răspund că nu, nu există. Pentru că sincer, nu știu dacă mergem pe direcția bună. Fiecare concept anual este, realist, un pariu. Mă bucur că până acum am fost de partea câștigătoare a zarurilor, dar cert este că sunt multe variabile în "jocul" nostru. Cine spune care este direcția potrivită? Direcția potrivită artistic pe care mi-o imaginez eu poate să nu aibă fundament comercial, iar astfel Classix nu ar mai exista. Sau invers - Classix ar putea deveni un produs eminamente comercial, iar atunci direcția mea artistică i-ar distruge potențialul economic. Drept dovadă - balanța trebuie să fie mereu echilibrată, și mă bucur dacă reușim să aducem puțină stabilitate între generații diferite de public, între categorii diferite de public, precum și între ideologii diferite.
I.B.: Dacă ar fi să descrii Classix în trei cuvinte, din postura de artist și din postura de curator, ar fi aceleași?
D.C.: Da - aventura clasică contemporană! Ca director artistic, acest motto al nostru mă ghidează. Ca artist, mă bucur să fiu un personaj episodic din această sintagmă.