Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spre Fălticeniul Franţei şi retur


Florin Lăzărescu

29.01.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am fost pe la tot felul de festivaluri, dar pînă săptămîna trecută n-apucasem să ajung la unul de geografie. Prin urmare, cînd am primit invitaţia să-mi prezint proaspăta ediţie în franceză a romanului meu la Festivalul Internaţional de Geografie de la Saint-Dié, mi-am zis că n-am ce pierde. E drept, mă gîndeam că nu prea mă pupam cu domeniul specific şi nici cu tema evenimentului - "La Planete en mal d'energies". Pînă la urmă, m-am lămurit la faţa locului care fusese skepsis-ul chemării mele acolo: România era invitatul special al festivalului.

Pe ruta aeriană Iaşi-Bucureşti-Paris am rîs mai întîi în hohote recitind Viţelul de aur al lui Ilf şi Petrov, apoi mai să plîng la aterizare, cînd ne-am învîrtit minute în şir deasupra aeroportului, din cauza ceţii de la sol, într-un trafic nebun, de se călcau pe coadă avion cu avion (tocmai văzusem pe National Geographic un documentar cu o aglomeraţie asemănătoare, în urma căreia un avion a căzut ca toporul, rămas în pană de kerosen).

Pentru că aveam de stat pînă a doua zi în Paris, am dat o fugă pînă la sediul Editurii Syrtes, unde aveam stabilit un interviu cu Raluca Lazăr, corespondenta postului Europa FM. Cum jurnalista mai era şi ieşeancă, m-am simţit ca acasă. Apoi m-am plimbat. La o a doua vedere, Parisul mi s-a părut mai viu, mai cald şi mai uman, fie şi numai prin atmosfera oarecum bucureşteană peste care poţi da la nici cincisprezece minute de mers la stînga ori la dreapta Senei. Diferenţa e că-i atît de bine marcat prin indicatoare încît ţi-e aproape imposibil să te rătăceşti. Acum vreo zece ani, m-am învîrtit ca o curcă beată şi mi-a luat vreo oră ca să găsesc Muzeul de Istorie, plecînd din Piaţa Universităţii. La Paris, am nimerit la fix, fără nici un ocoliş, hotelul de lîngă Gara de Est, pornind de la mama dracului, de undeva de lîngă Turnul Eiffel.

Apoi am fugit. Cu trenul - Paris-Nancy-Saint-Dié. Am avut surpriza să constat că pînă şi TGV-ul întîrzie româneşte, riscînd să te lase pe drumuri, într-o gară de tranzit. La Saint-Dié m-am întîlnit cu traducătoarea cărţii mele, Olimpia Bogdan-Verger, care mi-a prezentat oraşul: "un fel de Fălticeni al Franţei". Exagera, numai şi dacă iau în calcul faptul că în centru era o catedrală mult mai mare decît Mitropolia noastră din Iaşi. Tot oraşul era cuprins de febra festivalului - două baloane cu globul pămîntesc pe cer, bannere uriaşe peste tot, conferinţe, tîrg de carte. Şi aproape peste tot erau români şi se vorbea frumos despre România.

Am stat în tîrg şi am dat cîteva autografe la standul unei librării, mi-am prezentat cartea, în faţa unui public destul de restrîns, dar printre care se aflau - spre surpriza mea - doi francezi care deja mă citiseră şi veniseră, entuziaşti, să mă cunoască. Drept care, după trei zile, m-am întors mulţumit acasă, "en mal d'energie".

(Articol preluat din Suplimentul de cultură, octombrie 2007)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer