Îngerii ăștia îți sunt hărăziți, a retezat scurt o voce la prima mea suflare. I-am târât o viață la subraț și pe umeri; trupuri grele, guralive, hârâind în dezacord. Unul îmi smucea bărbia spre stânga, altul îmi urla în tâmpla dreaptă, până mă opream și făceam cum voiau. Așa am încărunțit toți trei. Acum, îngerii adorm devreme. Îmi scutur umerii să-i trezesc, dar nu primesc decât un sforăit în ceafă. Vocile au amuțit. Aștept singur apusul. Mi-au lăsat hățurile în palme și s-au întors cu spatele.
Nicolae Popescu
Didina își fixează borcanul de sticlă pe perete, pune urechea. Hm, ăștia tineri se coțăiesc și de trei ori pe zi. Chicote, chirăieli, gemete, eh, tinerețe. Pe vremuri, Anghel al ei dacă o vedea la o lună era bine. Își mută greu cadrul în dormitor, pune borcanul. Aude câteva bufnituri și horcăieli, apoi liniște. O fi făcut AVC, să vezi că Tarsița se duce înaintea mea. Ce m-a mai vorbit de rău în bloc, cățeaua. N-ar trebui să sun la 112? Lasă c-o găsește fie-sa când vine diseară. Mai bine mă mut pe peretele ălălalt.
Varinia Mitrea
Moțăiam cu Mimi, sora mea de cruce pe plajă la Trei Papuci. Marea amenințătoare cu valuri de patru metri, toată lumea la bronzat, nimeni nu are voie să se scalde, e afișat stegulețul roșu. Un copil începu să țipe pe fundal vreau în apă, vreau în apă și mă trezesc buimacă. Nu ai voie, mă, mamă, urlă maică-sa, se supără nenea salvamaru'. Mă uit după salvamar, o bunăciune pe la 25 de ani, cocoțat în turnuleț. Mimi, asigură-te că mă vede salvamarul, îi strig, în timp ce m-arunc în apă. Mimi sforăia.
