Născută în 1985 la Sfântu Gheorghe, Gyopár a ajuns să studieze artele abia la vârsta de 27 de ani, după un parcurs care a inclus studii de pedagogie preșcolară la Budapesta.
Primul său proiect realizat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj datează din 2012, când a semnat costumele pentru spectacolul Buzunarul cu pâine de Matei Vișniec, în regia cu István Albu.
Semnează scenografia și costumele în spectacole de teatru, operă și film.
La Festivalul de Artă/Film Alexandre Trauner, scenografia sa pentru filmul Fără aer a fost nominalizată la premiul pentru cea mai bună scenografie.
A primit, de asemenea, Premiul itinerant Bánffy Miklós, acordat pentru conceptul vizual al spectacolului Privighetoarea.
Din 2025, Gyopár Bocskai este membră a Academiei Europene de Film.
Doina Gecse-Borgovan: Sunteți nominalizată la UNITER pentru scenografia spectacolului Én vagyok a szél / I Am the Wind de Jon Fosse, regia Gábor Tompa. Cum ați abordat textul autorului norvegian?
Gyopár Bocskai: Am încercat să creez un mediu spitalicesc ce sugerează o stare: fragilitate, vulnerabilitate, trecere, teamă, eliberare și care intră într-un dialog fin cu ritmul și cu tăcerile textului. A fost important pentru mine ca imaginea scenică să creeze un strat vizual senzorial care poartă aceeași tăcere interioară și tensiune ca scriitura lui Fosse. Am abordat textul lui Fosse din perspectiva unui spațiu spitalicesc, interpretându-l ca pe o situație-limită, ca pe o stare în care are loc tranziția dintre viață și dispariție; de aceea, spațiul nu apare în mod realist, ci ca o formă de realitate rescrisă.
Am pornit de la conceptul primit de la regizorul Tompa Gábor, care propunea un mediu spitalicesc, dar pe care l-a deplasat conștient în direcția unui spațiu ritualic. Spațiul reflectă o stare sufletească, nu un loc concret. În paralel apare și un spațiu sacru, prin motivele angelice, utilizarea luminii sau anumite compoziții, care contrapunctează această lume foarte fizică și clinică. Astfel, spațiul se află într-un echilibru continuu între profan și transcendent.
D.G.-B.: Ce a fost cel mai dificil la acest spectacol?
G.B.: A găsi echilibrul între vizualitate și puritatea textului. Există riscul ca imaginea scenică să devină prea dominantă și să distragă atenția de la esența piesei. A trebuit să lucrez conștient cu mijloace reținute, să elimin tot ceea ce era inutil și să păstrez doar acele elemente care îi susțin pe actori și le consolidează trăirile.
D.G.-B.: Realizați și costume despre spectacole de teatru, de operă, dar și pentru filme. Cum abordați un text pentru care trebuie să creați costumele?
G.B.: Pentru mine, designul de costume pornește întotdeauna din înțelegerea profundă a textului și a personajului. Atunci când lucrez cu un material nou, nu îl abordez mai întâi vizual, ci îl analizez dramaturgic: personajele, relațiile dintre ele, ritmul și atmosfera poveștii. Este important pentru mine să înțeleg în ce lume există personajele - aceasta poate fi realistă, stilizată sau chiar abstractă. Pornind de aici, încep să caut direcții vizuale: epocă, utilizarea materialelor, paleta cromatică, formă etc.
Înainte de începerea proiectării, discut cu regizorul. Îmi pot începe procesul de design pornind de la conceptul regizoral. Pe parcursul procesului, mențin un dialog constant cu regizorul și țin cont și de nevoile actorilor. Scopul este întotdeauna ca costumul să se integreze organic în ansamblul spectacolului și să susțină universul acestuia.
Analizez contextul, relațiile, transformările interioare și încerc să le traduc într-un limbaj vizual. Materialele, texturile, tiparele și culorile devin o extensie a personajului și ajută la exprimarea a ceea ce rămâne nespus.
Costumul nu trebuie să fie doar o ilustrație pe scenă, ci o parte activă a narațiunii. Ajută la evidențierea stării interioare a personajului, a evoluției sale sau chiar a contradicțiilor acestuia. Acest lucru este deosebit de important în teatru și operă, unde vizualitatea este puternic stilizată, dar și în film, unde detaliile funcționează într-un mod mai subtil.
D.G.-B.: De anul trecut sunteți membră a Academiei Europene de Film. Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?
G.B.: A fi membru al Academiei Europene oferă oportunitatea de a deveni parte a unui mediu profesional mai larg. Dar adevărul este că încă nu am valorificat beneficiile oferite de statutul de membru EFA.
Probabil că în viața mea încă nu a venit momentul pentru asta. În prezent, munca mea în teatru are prioritate, iar invitația legată de această calitate de membru a fost o mare surpriză, mai ales că Elfogy a levegő / Fără aer a fost primul meu lungmetraj, iar înainte lucrasem doar de puține ori și în scurtmetraje.
În timpul unui proces de lucru mă concentrez complet asupra sarcinii respective, fiecare mică parte din mine lucrează în acest sens. Iar atunci când și profesia îmi recunoaște munca, este o mare onoare și o confirmare că fac bine ceea ce fac.
D.G.-B.: Sunteți absolventă a Academiei de Artă și Design din Cluj. Din ce motiv ați ales să studiați artele la Cluj?
G.B.: Încă din copilărie mi-am dorit să mă ocup de artele vizuale. Mi-am dorit mereu să urmez o școală de artă, însă în cele din urmă mi-am continuat studiile într-un cadru teoretic și, mult timp, am simțit că "artist vizual" este un cuvânt prea mare - o lume prea vastă, aproape inaccesibilă pentru mine. Poate exista și o anumită teamă interioară ce venea mai ales din faptul că nu îndrăzneam să cred că și eu aș putea avea în mine suficient pentru a deveni un creator.
De aceea a fost un pas foarte important, chiar curajos, când la 27 de ani am decis în cele din urmă să mă înscriu la UAD din Cluj-Napoca. Înainte am urmat cursuri pregătitoare, iar acel proces a pus deja în mișcare multe lucruri în mine. Specializarea design-textil s-a dovedit a fi, în final, cea mai potrivită alegere: mi-a oferit un set extrem de bogat de instrumente tehnice și conceptuale, precum și un mediu liber de experimentare, în care am putut cu adevărat să încep să-mi caut propria voce.
Poate cel mai important a fost însă faptul că acolo am început cu adevărat să cred că există în mine ceva valid și valoros. Că nu trebuie să fiu doar un spectator al artei, ci pot fi prezent și ca creator. Această conștientizare a declanșat în mine o forță interioară care îmi definește munca și astăzi.
D.G.-B.: La ce proiecte artistice lucrați în prezent?
G.B.: În această perioadă mă aflu într-o etapă de creație mai liniștită, orientată spre interior. În prezent nu lucrez la un proiect teatral, însă mă pregătesc pentru filmările suplimentare la un film realizat anul trecut. Pentru mine, acest timp este despre regenerare - despre a mă reașeza și a mă pregăti, atât fizic, cât și sufletește, pentru următoarele provocări.
Am crezut dintotdeauna că procesul de creație nu se limitează la scenă sau la platoul de filmare. Este prezent și în viața de zi cu zi - de exemplu în creșterea unui copil, care, mai ales în perioada preadolescenței, este un proces sensibil, în continuă transformare. De multe ori necesită aceeași atenție, creativitate și răbdare ca orice muncă artistică.
În timpul studiilor de master, profesorul meu, când a aflat că sunt însărcinată, mi-a spus: indiferent ce vei crea în viața ta, cea mai minunată creație va fi copilul tău. Am păstrat acest gând cu mine și îl simt profund adevărat.
În această perioadă poate că există mai puține creații "vizibile", dar în interior se conturează multe lucruri.