Încotoșmănat în blănuri de jivine lepădate prin copasturi, Februus încremenește suflarea lumii. Te-ai căzni zadarnic să rupi pingele până la el, în vârf, pe a doua creastă. Ai sfârși înghețat sub stele albe în nopțile de cleștar. N-ai avea scăpare. Sihastrul păstorește haite de lupi. Îi mână, ca pe calfe, la făurit fiare de măcinat glii. În ultima zi a celei de-a doua luni, o dată la patru ani, înhamă lupii în șiruri de câte 29 să tragă de roata pământului. Să cadențeze buiecia ogorul după sucitura mărețului soare.
Titela Durnea
Am îndesat în ea toate cuvintele nerostite din teamă, toate promisiunile neîmplinite la timpul lor, toate iertările pe care nu mi le-am dăruit, toate începuturile mici ca o sămânță de grâu care n-a ajuns niciodată pâinea cea de toate zilele. M-am oprit doar la marginea lumii unde, atârnată între cer și pământ, am căutat răspunsuri. Și-am aflat de ce, uneori, pământul face cu un pas mai puțin pe drumul lui. Pentru că ziua aceasta, atât de rară și de rotundă, știe deja că nimic nu trebuie risipit.
Ionuț Morariu
Ca să nu-i mai fie zilele amare ca o doctorie pentru mațe fripte, Juan și-a reformat singur calendarul cu mâna dreaptă. Acum, Învierea, sau Scularea cea Mare în limbaj vernacular, are dată fixă. Da. Îl doare ce-l doare cuiul pironit în vintre, dar pe urmă scapă, gata, zici că l-a ciupit un purice. Și, nesmintit, Învierii îi urmează Înălțarea. Neapărat cu finalizare. De rămâne luminat ca argintul cel curat și ca vinul.
