25.03.2026
Ana Maria Dobre-Nir
În ziua aceea, vântul începuse să bată încă de la răsăritul soarelui, brutarul nu deschisese nici pe la zece, mirosea a pâine proaspătă pe toată strada, dar ușa rămânea închisă. Oamenii se organizau într-o coadă lungă, păreau agitați. Apoi, pe nesimțite, li se îngreunară pleoapele. Unul câte unul, se sprijiniră de ziduri, de clanță, de umărul celui din față și adormiră. Din brutărie, aburul dulce ieșea prin crăpături, așezându-se peste acoperișuri ca o plapumă. Iar orașul, cu ceasurile lui oprite, rămase suspendat.

Vlad Mușat
Îmi amintesc perfect acea zi. A semănat cu sinuciderea orchestrată de Jim Jones, doar că aici avem un număr cu mult, mult mai mare de adepți care și-au luat viețile. Din opt miliarde de oameni, am rămas doar un milion. Am știut că totul e pierdut când prietenii și rudele au asistat la prima Liturghie de Seară susținută de însuși Dumnezeu, Inteligența Artificială Supremă. Noi, Neîmpărtășiții, trebuie să reconstruim umanitatea. Am început prin crearea propriei noastre religii a păcii.

Dorin Vasile
Iris, o irlandeză focoasă, m-a cerut exact în această zi. La ei tradiția permite femeilor asemenea inițiative, așa a zis. I-am răspuns cu prima ocazie, peste patru ani. Mi-a dat cu seen. După încă patru, ne-am înțeles. Am fixat căsătoria la aceeași dată. Orașul respira a primăvară când am așteptat-o la aeroport. N-a venit. Uitasem că anul 2100 nu e bisect. Ne-am felicitat pentru prudență. O căsnicie începută într-o zi inexistentă sigur n-ar fi mers prea bine. Mai așteptăm, nu ne grăbește nimeni.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus