La 23:40, în Agadir, pământul a trosnit ca o ușă smulsă din balamale. Amina își adormise fiul cu o poveste despre pești care nu se tem de adânc. Când zidurile au început să crape, ea a început să numere. Unu pentru inimă, doi pentru copil, trei pentru Dumnezeu. Nu a țipat. A început să se roage să îi plutească casa. Sub tencuiala care cădea ca o ninsoare greșită, Amina a înțeles că ziua asta apare rar doar ca să ia ceva la schimb. În noaptea aceea, i-a luat frica și i-a lăsat curajul. Cu 4 ani în urmă îi luase soțul.
Ileana Racoviceanu
Grădina, curtea și via erau la fel. Când treceai de nuc vedeai ruinele proaspete și hăul fundației. Zidărie temeinică, așezată să fie casă pentru zeci de generații. Nu rezistase nici pentru una. Ion ceruse să fie lăsat să moară în casa lui, după ce se milogise de toate autoritățile. Murise la bloc, trei zile mai târziu, de inimă rea. În anul ăla, toate ramurile înflorite devreme, cădeau mereu vertical în golul pe care îl duc de atunci cu mine. Era 29 februarie, bine că nu trebuie să-mi aduc aminte mai des.
Gheorghiță Mircea
Răul trăgea să moară. Binele a dat omului tot ceea ce își dorea. Lumea a uitat de foamete, de muncă și de el. Lângă patul Răului, plângând, fiica îi jură răzbunare. Stai, șopti muribundul, nu vei face ca mine, nu am ales calea bună, nu am făcut prin rău decât să îi întăresc. Va trebui să schimbi tot. Vei fi Și Mai Binele, noul Rău. Îți vei schimba numele. Le vei duce și mai mult bine. Ține aceste semințe. Le vei înmulți și da tuturor, vor aduce fericirea absolută. Te vei numi Marijuana. Era 29 februarie, spre 30.
