Jethro Tull, tînărul de 40 de ani

Povestea a început cu un flaut fermecat şi un tînăr pletos-bărbos-cam ştirb care cînta într-un picior. Era pe cînd academicienii domeniului decretaseră că în rock nu mai e cine ştie ce de spus, că toate bulevardele şi autostrăzile expresiei muzicale fuseseră ocupate. Floyd, Purple, Zeppelin, Yes, Giant. Nu ajungea? Tînărul cu pricina a crezut că nu, iar lumea a descoperit alt univers. Muzica lui era proaspătă şi surprinzătoare. Seducătoare şi scandalos de simplă. Influenţe folclorice şi preclasice, pasaje de heavy metal, underground, psyhedelic, rock progresiv. Erau sunete la îndemîna oricui, care veneau dintr-un loc pe unde trecuserăm şi noi, dar pe care nu ştiusem să le descoperim.

Între timp, tînărul a devenit tată, apoi bunic şi a pierdut trei sferturi din podoaba capilară. Nu şi energia. Nu bucuria de a cînta. Nu inspiraţia, în nici un caz umorul. Numele personajului este Ian Anderson, dar mulţi continuă să creadă că îl cheamă Jethro Tull. Adevăratul Jethro Tull se născuse în Anglia sfîrşitului de secol 17 şi se ocupase cu ale scrisului, dar nu în literatură, ci în domeniul agricol. Revenim la Ian Anderson, alias Jethro Tull. Omul s-a identificat cu imaginea trupei pentru că el a fost trupul, sufletul şi spiritul acesteia. Chitaristul Martin Barre l-a însoţit tot drumul, fiind singurul care a rezistat lîngă capriciosul Ian. Au mai lucrat cu el şi alţii, toţi muzicieni de calitate. Glenn Cornick, Mick Abrahams, Clive Bunker, John Evan, Jeffrey Hammond, Barriemore Barlow, Andrew Giddings. Toţi alungaţi atunci cînd încercau să uzurpe puterea lui Ian. Totuşi, dictatura andersonistă a dat albume ca Thick as a Brick, Aqualung, Living in the Past, Minstrel in the Gallery, Songs from the Wood, Roots to Branches. Fiecare o capodoperă în miniatură. Albume pentru care alte formaţii şi-ar vinde sufletul. Nouă ne rămîne plăcerea de a le asculta. O dată, de două ori, de zece ori. De fiecare dată vom descoperi ceva nou. Despre cîte alte trupe se poate spune acelaşi lucru?

Cu o energie care depăşeşte gustul proverbial pentru cîştig şi zgîrcenia domnului Anderson, nobody's perfect, aflăm că Jethro Tull pregăteşte turul aniversar al celor 40 de ani de existenţă a formaţiei. Un tur de forţă pentru nişte inşi trecuţi binişor de 60 de ani. 70 de concerte din aprilie pînă în august 2008, pe întregul cuprinsul patriei. Al patriei rockului de calitate. Adică, Anglia. Cu sec, ca la poker. Dar cariera acestei trupe nu a semănat deloc cu o partidă de poker. Poate cu una de whist, elegantă, dar accesibilă tuturor, în care licitezi talent, muncă, inspiraţie divină, curaj, un strop de nebunie. Ca să obţii puncte într-un clasament pe care nu-l ţine nimeni. Cine naiba măsoară cît valorează o victorie a flautului mînuit de Anderson într-o deplasare în Statele Unite ori cît una în Franţa? Pentru că bătrînul Ian n-a jucat niciodată la zero. N-a cîntat niciodată la alibi. Şi e mai tînăr decît noi toţi. Apropo, tipul are acum toţi dinţii în gură, e mai bogat cu cîteva zeci de milioane de pounds, dar doarme pe la prieteni cînd se află în turneu prin lumea largă. E mai ieftin decît la hotel. De fapt, e gratis!

---

Vezi piesa Songs From The Wood: