Era chiar în ziua când îmi dădusem ultimul examen de bac, la Istoria Muzicii. Domnul profesor Iorgulescu, acum proaspăt academician, mă frecase cu întrebări grele, despre ce sunt sarabanda, giga, menuetul, bourrée... Mă trecuse prin toate dansurile preclasice prin stilul lui sarcastic și distant. Dar le știusem. Oarecum.
Așa că eram încântat de faptul că trei mașini pline mă așteptau afară să mergem în picnicul de 3 zile de la Brădet. Urma să întindem corturi, să facem focul, să punem de grătare, să frecăm ness-uri și să bem bere rece! Aveam și eu voie, doar luasem bacalaureatul!
Eram mulți. Fratele meu cu cumnata, nașii lor, părinții lor și Sandu, prieteni cu toți, practic membru al familiei.
Pe drum, mare veselie. Eram în mașina lui Sandu și stăteam în spate, lângă "ăl bătrân", cum i se spunea domnului Ionescu, tatăl nașei. Un nebun și jumătate. Avea tot felul de bancuri la el cu personaje fumate de mult (Dej, Chivu Stoica, Stalin...), cânta, făcea tot felul de imitații, ne spunea glume ciudate din Bucureștiul lui de fecior. Brusc, îl lua cântatul, imitându-l fenomenal pe Dumitru Siminică. Râdeam până scăpam pârțuri. Apoi râdeam de ele....
În fine, am făcut un popas la mânăstirea de măicuțe Suzana. Un loc frumos, extrem de bine îngrijit. Am intrat evlavioși în mica biserică și am stat câteva minute pioși. Apoi am ieșit toți odată.
Și atunci s-a întâmplat.
Traversând curtea mânăstirii, din partea cealaltă, din chilii ne-a tăiat calea o măicuță. Ne-a luat sughițul. Era înaltă, cu o ținută fantastică, de o frumusețe cum nu cred că mai văzusem. Pielea obrajilor, atât cât se vedea de veșminte, era fină și curată ca hârtia. Ochii albaștri și neverosimili. Buzele pline ce-ți făcea să muști din aer cumva. Apariția ei ne-a încetinit mersul. Și ne-a oprit respirația. Ce Dumnezeu căuta o astfel de femeie acolo, călugăriță? Cât de pioasă, de credincioasă să fii să nu profiți de apariția ta spectaculoasă, inuman de frumoasă și să răzbați în viața laică? Dar mă rog, poate că gândeam ca un păgân. Cert e că Sandu s-a oprit în loc. Măicuța s-a sesizat, a trecut de el, dar a întors un pic capul. Apoi a intrat în biserică. Sandu rămăsese blocat în mijlocul curții, efectiv nu știa ce se întâmplă. Doamna Ionescu a mers rapid lângă el și încerca să-l tragă de braț spre mașină:
- Hai Săndel! Ce faci tu nu e bine. Lasă măicuța în pace, nu te da la ea că faci mare, mare păcat! Hai dragule, hai să ajungem și să facem grătarul ăla....
Sandu însă nu auzea nimic. S-a desprins de bătrână și a fugit în biserică. Noi era uluiți dar și amuzați de situație. Nici nu știam cum să reacționăm. După câteva minute, frumoasa măicuță a ieșit din biserică repede-repede, dar Sandu era ciopor pe ea. Încerca să-i vorbească, să o facă să se oprească. A reușit chiar când să intre în chilia sa. A rămas pe pridvor și, speriată și cu ochii în patru îi răspundea cu un zâmbet din altă lume lui Sandu. Noi stăteam undeva înspre poartă și urmăream ca niște țoape ce se întâmplă. Comentam:
E nebun!
E vrăjit!
L-a luat dracul că face asta!
Asta nu-i a bună! Omul face păcat și ceva nasol o să i se întâmple!
Sandu chiar că era vrăjit. Conversația lor deja dura de vreo 3 minute când o voce stridentă se auzi din chilia centrală:
Maică Justina! Intră te rog în chilie! Acum!
Fata se speriase atât de tare că făcuse stânga-mprejur scurt, ca la armată, și cu lacrimi în ochi intră. Sandu rămase stană, acolo, în fața pridvorului.
Maica stareță, o femeie la vreo 70 de ani, muncită și pipernicită, veni apoi în fața lui Sandu și-i spuse clar și răspicat:
E mare păcat ce faci, tinere. Văd că nu ai niciun fel de respect pentru rosturile noastre. Să nu mai faci în viața ta așa ceva! Și te rog să pleci și să nu mai intri niciodată la sfânta mânăstire Suzana. Niciodată!
Noi ne-am crispat instantaneu. Sandu a rămas cum deja era, stană de piatră. A trebuit să mergem și să-l luăm de umeri ca să-l mișcăm. Când am izbutit să-l clintim, eu m-am uitat înspre chilia fetei. Era la geam, plânsă. Nu i-am mai zis lui Sandu.
*
Pe toată durata excursiei, foarte-foarte reușită și veselă, Sandu era taciturn. Zâmbea rar și primea cu indiferență miștourile noastre despre întâmplare. Mintea lui era acaparată, închiriată de amintirea frumoasei măicuțe ce-i schimbase total comportamentul.Când să plecăm, i-am făcut toți instructajul:
Sandule, nu ne mai oprim nicăieri. Mergem ață acasă și în niciun caz, dar în niciun caz nu urcăm spre Suzana. S-a înțeles?
Da. Nu urcăm. E păcat. Nu am voie. Bine. Acasă, ață.
Și am pornit. Am trecut de drumul care urca înspre mânăstire. Am respirat toți ușurați!
Dar nu trec 2 km și Sandu trage pe dreapta.
- Ce-i Sandule, ce s-a întâmplat?
- Îmi pare rău dar trebuie să mă duc! Iau tot păcatul asupra mea și mă duc. Fie ce-o fi!
- Stai, oprește, nu face asta, ești nebun! i-am zis noi speriați.
Inutil.
O forță mai mare ca orice voință sau rațiune îl trăgea înspre superba măicuță. Nimic nu putea să-l oprească, asta ne era foarte clar. Atâta hotărâre și asumare nu mai văzusem niciodată la nimeni. Practic, nu mai putea să comunice și nici nu mai auzea nimic. Forța dragostei la prima vedere îl învinsese prin knock-out. A întors mașina și a călcat-o.
A parcat aiurea, s-a dus în mijlocul curții și a început să strige: Justinaaaa!
Noi ne făcusem mici. Maica stareță ieșise în pridvor dar nu mai spunea nimic. Justina a ieșit și ea în curte aproape imediat, ca și cum îl aștepta. Au stat de vorbă exact un minut. Apoi ea a fugit în chilie. Stareța rămase pe pridvor și dădea din cap: "tzz-tzz-tzz...".
Sandu a ieșit din curte victorios. Nu ne-a zis nimic, doar că a doua zi va veni din nou să vorbească cu ea. Justina nu l-a respins. Ea îl invitase.
Epilog: După nici 5 ani de la această întâmplare, Justina și Sandu Ciocan au plecat în Germania, unde s-au stabilit imediat după Revoluție. Au trei fii, toți mari baschetbaliști, ca și mama lor înainte să se călugărească. Acum câteva zile am văzut niște poze de familie cu ei. Sandu și-a mai pierdut din aerul lui feciorelnic, a pus multe kilograme și nu prea mai are păr. Dar are un încă un aer triumfător. Și cum să nu-l aibă când lângă el stă măicuța ratată, minunata Justina, aproape neatinsă de vreme, dulce și inocentă? Energia dintre ei se simte și acum după atâția ani.