Contra-Petiţie Pentru o Creştere Oricît de Mare a Taxei de Înmatriculare Auto

Cine nu ştie că în vechea şi buna oricînd limbă franceză "pet" înseamnă "vînt"... organic, omenesc, prea omenesc şi comun; eliminare, uşurare?...

Lucrurile o iau uneori atît de amarnic spre derizoriu (nu doar spre penibil: asta se întîmplă aproape tot timpul) încît ne-am putea distra, contra-distra, alter-distra - dacă tot trăim într-o societate de distracţie şi de distragere - imaginîndu-ne că termenul de petiţie se trage din "pet". Se trage... Cel puţin la noi.

Realitatea TV şi-a găsit Cauza: abolirea taxei auto. Organizează o caravană, a lansat o petiţie, strînge semnături la nivel naţional, a fost scos din nou de la cutie, asemenea lui Nosferatu, şi Andrei Gheorghe. Măcar programe speciale să facă dacă cele ordinare nu-i prea mai reuşesc...

Este clar că aici este vorba de interese private deghizate în interes public.

Dar cît de civică este o cauză precum necesitatea de a aboli taxa auto? Deloc.

Iniţiativa Realităţii TV este, prin urmare, o parodie periculoasă de revoltă civică.

Printre drepturile omului există şi cel referitor la libertatea de mişcare. Dar cînd libertatea de mişcare a unora împiedică libertatea de mişcare a altora, a celorlalţi, dreptul cu pricina se cheamă că a devenit abuziv.

A avea maşină, a-ţi cumpăra automobil personal a ajuns să fie considerat un apanaj natural, a devenit un automatism nejustificat.

Dar maşina nu este totuna cu locuinţa, de pildă, sau cu dreptul la educaţie. A avea automobil personal nu reprezintă un drept obligatoriu, ci a devenit o simplă inerţie mimetică. Şi contraproductivă.

Din facilitate, din surplus de libertate, din produs derivat şi din instrument al modernităţii, faptul tot mai comun de a avea automobil personal a ajuns să se întoarcă împotriva libertăţii de mişcare şi împotriva modernităţii înseşi. A mai vrea să ai, azi, propria maşină este un gest deja anacronic şi retrograd: anti-modern.

Adevărata luptă civică pe care ar trebui s-o purtăm, în sensul unei adevărate modernităţi, al unei modernizări actuale, nu depăşite, ar fi lupta pentru transporturile publice şi pentru un spaţiu public divers şi protejat.

Doar pentru aşa ceva se poate organiza justificat, civic justificat, în momentul de faţă, o campanie naţională, o listă de semnături.

Cutez să afirm că a susţine abolirea taxei auto, pentru ca viaţa să devină cu adevărat imposibilă, nu echivalează, desigur, dar se înscrie pe aceeaşi linie, prea dreaptă, cu a cere abolirea pedepsei cu moartea. Utilizarea automobilului personal produce, în România, efecte anti-democratice.

Nu acesta e viitorul! Şi pentru că în astfel de chestiuni prin definiţie nu poate să existe arbitraj, propun, pentru a da şi eu o mînă de ajutor la derizoriul galopant al sferei publice maimuţărite de către media, să PARIEM.

Haideţi să punem pariu că americanizarea aceasta automobilistică deşănţată, iraţională, este anti-modernă, şi că viitorul imediat o va condamna, va rîde de ea, şi de noi. Este profund non-pragmatic să ai, azi, maşină. Noi nu avem nici distanţele, nici mobilitatea, dar nici drumurile publice din America.

Taxa auto ar trebui să devină scandalos de prohibitivă, iar banii colectaţi astfel să fie investiţi în dezvoltarea imediată a transportului public şi pentru protejarea spaţiului urban, pentru creşterea calităţii vieţii în mediul urban (unicul, universal dominant).

Lupte de interese şi atît: prin taxa auto, guvernul României face (probabil) jocul unor macrointerese europene (aşa cum am sugerat în intervenţia mea de săptămîna trecută). Mobilizîndu-se pentru abolirea acestei taxe, media (Realitatea TV) face (probabil), la rîndul ei, jocul unor macrointerese naţionale, sau al altor macrointerese la fel de europene, mondiale chiar, dar neinstituţionalizate politic.

Dar adevăratul interes comun, public, nu este aici. Conflictul de macrointerese Guvern/Realitatea nu reprezintă, ci se întoarce împotriva adevăratelor interese comune, publice.

Am ajuns în situaţia cînd un drept derivat se întoarce împotriva unor drepturi fundamentale, inclusiv împotriva dreptului fundamental din care derivă el însuşi.

Realitatea TV şi mass-media în general, dacă pretind să lumineze poporul, dacă se consideră campioanele apărării interesului public şi ale modernizării României, despre aceste lucruri ar trebui să discute.

A susţine o modernitate anacronică, depăşită, înseamnă a a fi anti-modern. Adevărata modernitate actuală se află în cu totul parte, pe cu totul altă direcţie, iar faptul că pe micile noastre ecrane ea încă nici nu mijeşte adaugă o nouă piatră de moară la dosarul de plumb al responsabilităţii mediatice.

Punem pariu că aşa stau lucrurile?