M-a prins și pe mine, de două ori, în vârtejul acestor întâlniri - un picnic/barbeque cu wurst și bere germană cam nefiltrată, într-un parc din oraș, pe o splendidă vreme de vară (cu 24 de participanți, single, cupluri, parteneri, familii cu copii - dintre care un palestinian, un iranian - ambii știu bine că nu se vor mai întoarce niciodată acasă, un indian, un grec, o franțuzoaică, eu, ceilalți fiind germani), iar apoi, în apartamentul Franziskăi, pentru o partidă de Kniffel Extreme (un joc de noroc, în fond, cu cinci zaruri obișnuite și unul straniu, un decagon cu cifre de la zero la nouă), respectiv, într-o altă seară, târziu (cinci participanți - între care o studentă din Vietnam și eu, ceilalți fiind germani). Și a fost bine!
2. Densitatea pivnițelor și a berăriilor de familie, seculare sau mai recente, din Bamberg, este, îmi spune Matthias - în incursiunea de patru ore pe care am făcut-o împreună, imediat după ce am ajuns în oraș, cea mai mare din întreaga țară, raportat la numărul de locuitori. O situație extrem de interesantă se întâlnește într-un sat, nu departe de Bamberg, unde cei 35 de locuitori în vârstă rămași au, și ei, propria pivniță și propria berărie. În oraș - mai degrabă, sub oraș, există mai bine de patru kilometri de tuneluri ample, înalte, largi, construite pe mai multe niveluri, adică pivnițe, puțuri pentru apă, cisterne, străzi subterane, spații de producere și depozitare a berii - cândva catacombe, cândva pasaje între străzile de la suprafață sau între pivnițe, cândva buncăre și adăposturi pentru vremuri de restriște ori război, spun povestea acestui meșteșug, acestui comerț, acestei tradiții, acestei bucurii locale. La fel ca în Altstadt Nürnberg.
3. Peretele de protecție al unei scări cu circa 30 de trepte, ce coboară dinspre Domberg și Neue Rezidenz spre orașul medieval poartă, tot de secole, un semn, o linie verticală gravată în piatră, care a marcat, îmi spune Matthias, granița dintre legea și jurisdicția ce dominau zona regală și imperială a orașului, situată acolo sus, pe colină (a cărui istorie a început în anul 1007, cu Împăratul Heinrich II și Împărăteasa Kunigunde) care se înjghebase și se dezvoltase în jurul principalei biserici a orașului, respectiv legea și jurisdicția ce dominau orașul târgoveților, berarilor, hoților, barcagiilor, adică orașul oamenilor fără de putere, supuși bisericii, regelui ori împăratului (Bamberg a fost, vreme de câteva decenii, reședința oficială a regilor, deveniți împărați ai Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană). Și a fost interesant!
4. În Pfarrhkirche Unsere Liebe Frau, o impresionantă biserică gotică la exterior, dar baroc în interior, pe care am vizitat-o singur, pentru că Matthias trăiește într-un ritm atât de accelerat încât nu are vreme pentru poveștile bisericilor - pe care, însă, eu am bucuria de a le descoperi, analiza și înțelege, ca în multe locuri (laice ori religioase) era organizată o aiurită mică expoziție/instalație de artă contemporană cu subiecte religioase (de exemplu, în locul Mântuitorului, pe o cruce, putea fi văzută o splendidă mumie albă descreierisită (Ubu Rex este prietenul nostru!), înfășată în - evident, materiale recuperabile). Pe o masă lenevea un album pe care vizitatorii erau invitați să își lase impresiile. Dacă înțelegeau. Dacă nu înțelegeau, lăsau, de exemplu, un text pe care îl reproduc întocmai: Dami Duamne Sanatate mie și lui Familia mea.! (variantă, mie și Familie Mele, Elena) Și să dau bine Examenul B1. Irina, Terente, Kostantin, Nina. Oameni practici, rumâni adevărați, nu se mai complică să scrie corect în limba părăsită de acasă, dar se dedică plenar studierii limbii primite la intrarea în Germania. Nu i-am spus lui Matthias, dar m-am întristat suficient. Și a fost neplăcut!
5. Bamberger Staudengarten Strobler, Lurtz Gartenbaubetrieb, Gartnerei Neubauer, Dechant Gartenbau, Gartnerei Bohmerwiese, Gartnerei Emmerling Hopfengarten Bamberg, Bio - Gartnerei Niedermeier, Gartnerei Hohe, Zimmers Obstgarten, Blumen Hohe, Mussarol Bamberger Krautergartnerei, Gartnerei & Floristik Karl Dechant. Acestea sunt cele 12 grădini (și pepiniere) urbane din Bamberg (din mai bine de două sute ce există azi) care s-au înscris, așa cum fac în fiecare an, pentru evenimentul Tag der Offenen Gartnereien, Ziua Grădinilor - Pepiniere Deschise.
Povestea acestor grădini urbane (care a început în secolul al 14-lea, din motive lesne de priceput într-o epocă marcată de boli și molime, de violență și războaie, de nesiguranță și pericole) este atât de importantă pentru oraș, atât de normal și repede asociată cu Berg și Insel, încât UNESCO a găsit de cuviință, atunci când a inclus Bamberg pe lista patrimoniului mondial, în anul 1993, să protejeze (alături de cele două nuclee istorice și arhitectonice) și această ocupație istorică, această oază de vegetație, această combinație de grădinărit și viață urbană. Matthias a fost cel care m-a condus și m-a ajutat să vizitez, la o sută de metri de casa lui, pe Mittelstrasse, la numărul 34, una dintre aceste grădini - afacere de familie, iar la numărul 42, Gartner - und Hackermuseum.
Locuințele familiilor care posedă aceste grădini, în inima istorică a orașului au o structură foarte particulară - cu o intrare centrală boltită înaltă, marcată de o poartă centrală dublă (pentru ca accesul carelor și căruțelor de demult ori al tractoarelor de azi, să fie posibil), cu încăperi (neîncălzite unele, încălzite altele), adecvate plantelor pe care le păstrau (și mai puțin oamenilor care le locuiau), fie ca rod al culturii anului agricol încheiat, fie ca sămânță și sâmbure pentru cultura anului următor, cu beci/pivniță/celar. În spatele casei, se află terenul folosit pentru agricultură urbană - legume, fructe, lăstari, butași, flori, producerea de compost; magazii, depozite, încăperi pentru materiale și mașini agricole. Și a fost impresionant!
6. Cu studierea Patrimoniul Umanității a început, în urmă cu aproape 50 de ani, la inițiativa, în cadrul și sub coordonarea UNESCO, o activitate complexă, cronofagă și exhaustivă ce constă din căutarea, identificarea, recunoașterea, restaurarea, protejarea, valorificarea culturală și turistică a ceea ce azi reprezintă 1223 de povești de succes ( din 168 de țări membre ale organizației, din cele 196 ale lumii noastre de azi), deopotrivă culturale, naturale sau mixte, dintre care cele mai complexe 49 sunt transfrontaliere. Cu timpul, alte idei au prins contur, astfel încât azi, alături de lista asta fabuloasă, care ține loc - cel puțin pentru mine, de orice ghid de călătorie, UNESCO a dezvoltat alte preocupări excepționale, precum Patrimoniul Cultural Imaterial și Registrul Internațional al Memoriei Lumii - ambele, aflate în plină căutare, recunoaștere și declarare, ca parte a lor, a celor mai semnificative produse/creații ale umanității. Încă mai recent, a început înființarea de rezervații ale biosferei, de geo - parcuri, de Catedre UNESCO în universități din întreaga lume, de Școli Asociate. Ultimele intrate în interesul UNESCO sunt Orașele Creative și Orașele care Învață (traducerile sunt echivalări oneste, așa că am preferat varianta în limba română).
La Biblioteca de Stat din Bamberg (aflată în Neue Rezidenz), se păstrează un excepțional document de la începutul secolului al 11-lea, conceput și realizat într-o mânăstire benedictină de pe insula Reichenau, situată pe Lacul Konstanz, în sudul Germaniei, cunoscut ca Die Bamberger Apocalypse. Un manuscris care conține 106 folio, anluminat cu 57 de desene în miniatură, aurite și 106 litere de început de text, aurite și ele. Din anul 2003, acest unic document despre Cartea Apocalipsei, a fost inclus în acest registru al memoriei lumii noastre. Matthias nu știa povestea asta, dar a aflat-o de la mine. Și a fost excepțional!
7. 20*C+M+B*25 este semnul, scris cu cretă albă, pe care l-am văzut pe cadrul ușilor și porților majorității caselor din Altstadt Bamberg. Matthias m-a ajutat să înțeleg (alături de căutările mele) că există o evidentă legătură între această inscripție, nașterea Mântuitorului și sărbătoarea din 6 ianuarie a Heilige Drei Könige, a Celor Trei Regi Magi, adică regele african care oferă smirnă, Caspar, regele european Melchior, care dăruiește obiecte din aur și regele asiatic Balthasar, aducător de tămâie, pentru că aceasta ar fi originea celor trei inițiale. Fals, aflu, studiind mai atent, pentru că cele trei inițiale își au originea în textul Christum mansionem benedicat, Cristos binecuvântează această casă, Christus segne dieses Haus. Și a fost pilduitor!
8. Ultimul punct. Statistic. Din fiecare o sută de oameni văzuți de mine, în Altstadt Bamberg, în ceasurile mele de plimbare, 80 erau germani (fifty percent males - fifty percent females), 10 turiști europeni (60 % bărbați, 40% femei) și 10 imigranți (opt bărbați și două femei); 75 spre 80 erau pedeștri, iar 20 spre 25 bicicleau atent, corect, respectând pietonii - adesea familii germane, ai căror copii purtau cască, știau că este obligatoriu să descalece la traversarea străzilor și să semnalizeze cu brațul schimbarea direcției de mers. Din cei 80 de germani, unul singur (!) folosea telefonul; din cei 10 turiști, din motive de orientare, patru, pentru că ceilalți aveau hărți și ghiduri; din cei 10 imigranți, opt aveau telefonul lipit de palmă sau de ureche, din motive de dor, familie, depărtare (ca peste tot, se adună, se așteaptă, se întâlnesc în anumite locuri). Din cei 80 de germani, patru fumează; din cei zece turiști europeni, doi; din cei zece imigranți, unsprezece. Analiza poate continua cu detalii privind numărul celor care beau bere în Biergarten, în berării ori lângă berării, al celor care prânzesc oriunde găsesc un spațiu pe care să îl ocupe, al celor care, helas!, s-au întâlnit întâmplător și au creat din asta un eveniment (BBQ, karaoke, picnic, plus, ca de obicei, ce nu am avut ochi sau vreme să observ în cele cinci zile culturale petrecute în Bamberg). Cu și fără Matthias. Și a fost bine, cum scriam la punctul 1!
