Perlele de la gâtul ei strălucesc aparte. Îi luminează discret gâtul fin și bărbia rozalie. Plutește pe ringul de dans. Venise, ca de obicei singură. O privesc intens, îi susțin privirea și zâmbesc într-un ritual al senzualității. Mă apropii cât să-mi poată simți respirația plină de subînțelesuri. Stau în spatele ei, aproape cuprinzându-i mijlocul, cu buzele la doar un sărut distanță de urechea ce nu se satură de vorbe nerostite. Deschid ochii. Lumina rece a candelabrului mă orbește. Sunt tot eu, dar supraexpus.
Adina Colțea
Îmi vâjâie în cap un gând, tot mai insistent, ca un bezmetic fluture de noapte. Ajunge, urlu și-l prind. Îl crăp în palmă și-i scormonesc măruntaiele, îi caut miezul și rostul ascuns. Înainte să moară, jigodia mă împroașcă cu o frică aproape lichidă, ca o mâzgă ce pute a stătut și acru. Îmi vâr capul sub robinet, las apa să mă spele, ca pe-o ploscă uitată pe raft fără dop. Ies goange dinăuntru. Îmi șterg fruntea cu dosul palmei. Respir îndelung, mă iau în brațe și spun cu voce tare Tatăl nostru.
Ana Ludușan
Scriu cărți, nimeni nu le citește. Cine e în stare să fie atent mai mult de câteva secunde? Atenția? Aur cu multe carate. Miliardele de gură cască din telefoanele mobile vor doar un clip sclipitor. Nu le dai, trec mai departe. Ce pot să le spun în câteva secunde? Nimic. Am fost creat pentru povârnișuri greu de urcat, nu știu să-mi bat joc de alții, alții își bat joc de mine, sunt un mâncător de timp și timpul zboară. În zborul meu am dat de unul ce tipărește fericire la minut, undeva în pădure. Să mă fac pădurar?
