Vero Anttheia Teodoru
În toiul nopții de câteva ori pe întuneric pune mâna pe creion și scrie ceva pe foile împrăștiate pe pat. Acolo zeci de cărți stau așezate cuminți, unele deschise cu fața în jos, altele închise una sub alta. În zori arunc ochii peste rândurile așternute strâmb care curg cum curge orizontul într-o poză de fotograf începător. Îndrăcită boală mai au unii oameni. Nu înțeleg mare lucru, sunt versuri încâlcite fără rimă. Uneori noctambula scriitoare pretinde că este egală cu mine, dar eu nu cred asta.
Florentina Ghițescu
M-am trezit, am dat de mâncare la pisică. M-am spălat pe ochi și am pus de cafea. Strâng de pe masa din sufragerie. Spăl vasele rămase de ieri în chiuvetă. Mă duc cu cafeaua în sufragerie. Pisica vrea în brațe. Iau o gură de cafea. Începe să se lumineze afară. Pisica vrea să iasă pe casa scării. Îi dau drumul. Mă întorc pe fotoliu și mai iau o gură de cafea. Iau o carte de pe jos. Între pagini se află semnul de carte pe care l-am croșetat. Mai iau o gură de cafea. Mă duc la baie și ridic ochii. Cine sunt eu?
Ramona Cătălina Signeanu
Fără mine ai fi mort, îl împroșcă ea. Mă întreb dacă n-ar fi mai bine, își ciuli el colțurile gurii. Tu nu ești în stare nici să găsești perechea unei șosete, nătăflețule. Cum te-oi fi găsit pe tine, mă întreb. Noroc chior, Costele. Intră în budoar, se sulimeni, zâmbi rece cutelor din oglindă, își îndreptă volanele rochiei care îi masca corpul lățit, își alungă o umbră din colțul ochiului și-l îmbie: Ești gata? Avem ultima probă la croitor, pentru costum, de mâine ești ca nou, iar diseară mâncăm ghiveci, băftosule.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2026, grupul are 14.295 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
