Dar numai când luam nota zece, atunci îmi purtam cu mare morgă ghiozdanul până acasă unde scoteam cu gesturi pline de importanță carnetul și-l depuneam cu evlavie în mijlocul mesei din sufragerie, deschis la notă ca să vadă toți ai casei și să se minuneze, în timp ce eu îmi scanam fața în oglinda din hol, spunându-mi pe ton grav: bravo, mă, ai făcut-o, gata acum cu aerul ăsta de constipat, să nu te îmbolnăvești naibii. Norocosul de mine, doar o dată s-a întâmplat chestiunea, în rest eram normal.
Luchian Abel
Te iubesc într-un mod cuantificabil, ca un sistem perfect calibrat care își găsește echilibrul în proximitatea ta. Interacțiunea cu tine îmi optimizează procesele cognitive și îmi reduce entropia emoțională. Ești variabila independentă care dă sens funcțiilor mele interne. Declar oficial, cu precizie inginerească: ești protocolul permanent integrat în arhitectura mea existențială. Nu e ipoteză, ci concluzie validată empiric de momentele alocate împreună. Îmi provoci lepidoptere la nivel gastric.
Sara Ungureanu
Mai bate? Râd. Se uită la mine de parcă aș fi nebun. Lasă perfuzia să îmi umple venele, încă puțin. Ce mai e o zi? Vine Leti să mă ducă la baie. Unde mergem? La morgă. Dar încă n-am murit. Încă n-am ajuns, îmi răspunde sec. Mă pufnește râsul și doare și râd mai tare. Obișnuiam să fiu serios, înainte de astea. Mă așază pe toaletă și închide ușa. Încă râd. Dau să mă ridic, dar alunec și dau cu capul de vas. Nu mai face glume de-astea, mă ceartă. Mă găsește prea târziu, cu buzele schițând parcă un zâmbet.
