Nominalizarea cu un spectacol la Gala Premiilor UNITER 2026 - Dracula. Despre cum am devenit un monstru, nominalizat la categoria Cel mai bun spectacol de teatru de animație / teatru pentru copii - vine să confirme profesionalismul și valoarea acestui teatru.
Stau de vorbă cu protagoniștii spectacolului nominalizat la categoria Cel mai bun spectacol de teatru de animație / teatru pentru copii, respectiv cu actorii Andreea Bolovan și Robert Trifan.
Cristina Smadea: În primul rând, vreau să vă felicit pentru nominalizare! Cum ați reacționat când ați aflat de nominalizare?
Robert Trifan: Am primit vestea fiind în drum spre București, în mașină, moment în care colega Andreea a început să urle și să țipe de bucurie, să deschidă geamurile și să strige către toată lumea: Ne-au nominalizat la UNITER!!!! Apoi mi-a spus să opresc, să iasă din mașină, să zică tuturor, și asta în mijlocul traficului. Deci, a fost o surpriză foarte plăcută și neașteptată.
Andreea Bolovan: Da, chiar așa a fost!
C.S.: Mi se pare absolut firesc. Contează pentru voi ideea asta de premiu? Pentru voi, personal, ca actori? Pentru voi, ca teatru?
A.B.: Bineînțeles, contează! E prima nominalizare a Teatrului Puck la premiile UNITER. Bine, este doar al treilea an în care s-a oferit acest premiu, pentru categoria Cel mai bun spectacol de teatru de animație / teatru de copii. Sigur că pentru instituție e o foarte mare realizare nominalizarea în sine, în ideea în care, din toată țara, sunt alese doar trei spectacole. Și, bineînțeles, și pentru noi ca păpușari, ca actori, este o foarte mare bucurie, este o validare și o satisfacție a muncii noastre, plus că este și un spectacol care, pe lângă faptul că noi credem că e bun, și chiar credem în el, e un spectacol care nouă ne place foarte mult și ne-a făcut mare plăcere să lucrăm la el. Tot procesul de repetiții a fost chiar unul foarte fain. Am lucrat super bine cu Demy și cu Dimitris de la Merlin Puppet Theatre (Dimitros Stamou și Demy Papada). Și, da, da, e o mare bucurie!
C.S.: Cum ați ajuns la realizarea acestui proiect, de unde a venit ideea, propunerea? Ați mai colaborat cu cei de la Merlin Puppet Theatre din Berlin?
R.T.: Asta a fost prima colaborare. Dar eu i-am văzut pentru prima dată acum, cred că vreo zece ani, la București, unde veniseră cu un spectacol. Am rămas fascinat de ce am văzut, și, în ultimii ani, eu și Andreea tot insistam pe lângă cei din teatru, pe lângă "birouri", pe lângă conducere: haideți, vă rog, aduceți-i pe oamenii aceștia, haideți, vă rog! Vrem spectacol cu ei, haideți, că o să vedeți, o să fie bine! Și i-am bătut la cap până când au spus, acum vreo doi ani, "bine, vor veni în festival la noi cu un spectacol și apoi vor face un workshop și or să aleagă oameni cu care să facă un spectacol". Am "murit" în momentul ăla, am simțit că l-am apucat pe Dumnezeu de picior!
C.S.: Grozav! Și s-a făcut un casting?
A.B.: Nu neapărat. A fost acel workshop.
R.T.: Da, workshop-ul a fost, de fapt, un fel de casting.
A.B.: Ne-au cunoscut pe toți păpușarii, de la secția română și de la secția maghiară, și, în final ne-au ales pe noi doi.
C.S.: Scenariul, regia, întreaga realizare a venit din partea lor, a fost propunerea lor?
A.B.: Da, da. Ei au venit cu scenografia gata și cu scenariul, în mare, pe care l-am conturat împreună la scenă, la repetițiile propriu-zise, în sensul că ei aveau o schiță de scenariu și știau ce trebuie să se întâmple în fiecare scenă mare, și împreună am descoperit exact gesturile și mișcările și acțiunile din spectacol.
C.S.: Deci, ați lucrat cu niște profesioniști în adevăratul sens al cuvântului?
A.B.: Da. Ah, da! Cu adevărat a fost o mare plăcere. Eu, sincer să spun, din toată experiența mea de teatru de păpuși, a fost cel mai fain proces de lucru la scenă. Chiar mi-a făcut o foarte mare plăcere. Ca în orice proces de repetiții apare și oboseală, la un moment dat, și stres, dar, de data asta, recunosc cu mâna pe inimă că îmi făcea plăcere, în ciuda oboselii care, inevitabil, a apărut la un moment dat. Îmi făcea o reală plăcere să vin la repetiții, să repet, să testez lucruri noi, să greșesc, pentru că din greșeli, nu-i așa, învățăm.
C.S.: Evident. Și a fost, cu siguranță, provocator. Ați mai mânuit un astfel de tip de păpușă? Uite, chiar mă gândeam că mai sunt doar vreo două teatre cu titulatura asta, de păpuși: Teatrul de Păpuși Prichindel și voi. Nu?
A.B.: Cred că da.
C.S.: Și, bineînțeles, trupa de marionete de la Arad, dar care sunt pe specializarea asta - marionete. Ori, teatrul de păpuși, este altceva. Mă bucur foarte mult că sunteți nominalizați. Ați simțit că este ceva nou la capitolul ăsta de mânuire, un alt fel de păpușă?
R.T.: Da. În primul rând pentru că noi, de obicei, când mânuim o păpușă la masă, de dimensiunea lui Dracula, o mânuim în doi oameni. Și aici este, aproape exclusiv, mânuită de un singur om, plus că toată munca asta, tot ce înseamnă spectacolul ăsta este făcut de noi doi.
A.B.: Împreună cu Demy și Dimitris.
R.T.: Spun că e făcută de noi doi în sensul că tot ce vede publicul pe scenă este pus, montat, tras cabluri, tras sunet... de noi doi. Asta a fost, cumva, cea mai mare provocare. Să facem spectacolul ăsta ca și cum am fi independenți, pentru că ei (Merlin Theatre) sunt independenți și ei asta fac.
A.B.: Și au insistat ca spectacolul acesta să fie în regim similar cu regimul lor de teatru, în ideea de a fi ușor de transportat și de călătorit cu el la festivaluri internaționale. Apropo de ce ziceai, Robert, cu provocarea, să te completez: este primul spectacol în care facem live sunetul și lumina noi, de pe scenă, nu avem tehnicieni, sunetist și luminist. Este alături de noi doar regizorul tehnic, care invită lumea în sală, aprinde și stinge lumina în sală, dar, în rest, în timpul spectacolului, muzica și luminile din spectacol sunt făcute de noi doi, în timp real, în același timp în care jucăm.
C.S.: Dificil!
A.B.: Da, și pentru noi a sunat dificil. A fost o provocare. E prima dată când fac asta. Amândoi am jucat în teatrul independent și asta nu am experimentat până acum. Sună dificil, dar ideea de a pune sunetul și lumina în timp real, în timpul spectacolului, practic a intrat ca un soi de coregrafie a spectacolului și a fost gândit totul pas cu pas. Și nu ne-a deranjat că avem și acest task în plus.
C.S.: Apropo de public, cui i se adresează acest spectacol, din punctul vostru de vedere?
R.T.: Teoretic, se adresează copiilor.
A.B.: Întregii familii, teoretic.
R.T.: Da, da. Întregii familii. Dar spectacolul este destinat copiilor peste 8 ani.
C.S.: Am înțeles. Sar acum la altă întrebare. Voi sunteți absolvenți de teatru de păpuși, de animație?
AB, R.T.: Da, da. La UNATC.
C.S.: Se simte asta, că v-ați format pentru un astfel de teatru.
R.T.: Da, sperăm. Adică nu am trecut prin facultate degeaba!
C.S.: De cât timp faceți păpușărie?
R.T.: Încă din facultate am reușit să mă angajez, și se fac acum 11 ani deja.
A.B.: Și eu la fel, licența am terminat-o în 2012 și, din timpul facultății, la fel, am intrat în spectacole, la trupe independente. De la master am intrat într-o companie independentă, alături de două colege: Andreea Ionescu și Ana Maria Calița și după aceea, după master, m-am angajat la Teatrul de Păpuși Puck. Și, când a fost timp și energie, am mai avut și spectacole de teatru independent, destinate și copiilor, dar și adulților. Și încercăm astfel să creștem vizibilitatea unui astfel de teatru în fața publicului, în ideea că oamenii în România au încă această percepție că teatrul de păpuși este doar pentru copii. Și aici vreau să revin asupra spectacolului Dracula, că ne-ai întrebat care e publicul țintă pentru el, pentru noi. Pentru noi, cumva personal, Andreea și Robert, ni se pare că se adresează cumva mai mult adulților.
C.S.: Cum am putea noi schimba în România percepția asta legată de teatrul de păpuși, ca să înțeleagă oricine că acest gen teatral nu este doar pentru copii?
R.T.: În primul rând, în opinia mea, mi se pare o datorie a tuturor teatrelor de stat, de păpuși, de animație, de copii și tineret să insiste pe acest aspect, să insiste, cu trupele lor respective, să se facă teatru de animație pentru adulți. Evident, au fost foarte multe încercări, în multe teatre, de-a lungul anilor, doar că ei făceau un spectacol, veneau la premieră câțiva spectatori și atunci conducerea spunea: am încercat, gata, nu merge.
A.B.: Eu cred că este un proces de durată. Și trebuie răbdare, și energie, în ideea de a construi un repertoriu, chiar dacă, cum e cazul nostru - Teatrul de Păpuși Puck din Cluj-Napoca, e clar că are un public, în general, în procent de 90%, format din copii. Copii mai mici, copii mai mari, câteodată adolescenți, și, la fel cum e teatrul nostru, cum e Teatrul Prichindel și alte teatre care mai au spectacole numai cu păpuși și acest stil de teatru încă funcționează, cred că ar trebui făcut un repertoriu de un număr de spectacole destinate exclusiv adulților, care să ruleze constant și asumat, într-un proces de durată, separat de cele pentru copii sau pentru toată familia. Fac o paranteză, la cele pentru întreaga familie, da, vine și mama, și bunica, dar tot există această percepție că vin la teatru pentru copii.
C.S.: Dar nu este același lucru.
A.B.: Da, nu este același lucru. Este interesant că pentru Demy și Dimitris nu ar trebui să fie o diferențiere între copii și adulți, deși au și ei spectacole cu teme mai simple pentru copii, dar au avut surpriza, jucând un spectacol cu tematică grea, puțin horror, destinat oarecum adulților, la un festival internațional, să fie premiați de un fel de juriu al copiilor pentru cel mai bun spectacol. Așa au ajuns la concluzia că, de fapt, teatrul de păpuși, teatrul de animație, făcut calitativ, se adresează tuturor vârstelor, indiferent de statutul social.
R.T.: Dacă revenim la teatrul de animație exclusiv pentru adulți, în primul rând trebuie mult curaj, "răbdare și tutun", vorba poetului, finanțări și să insistăm mult pe tema asta. Pentru că au fost persoane care au venit și au văzut niște fragmente de teatru de animație pentru adulți și au zis: vai, ce mișto e! Mai aveți? Mai faceți?
A.B.: Vrem să mai vedem.
R.T.: Și le spunem, păi, nu mai avem, din păcate. Deci, trebuie să venim noi cu oferta.
C.S.: Și lumea înseamnă că a reacționat bine la spectacolul acesta.
R.T.: Da, și este amuzant, într-un fel, cum a fost perceput: copilul și părintele, care au văzut același spectacol, au avut păreri, oarecum, contradictorii. Unul a înțeles ceva, celălalt a înțeles altceva, Unul a înțeles din perspectiva lui de copil, altul din perspectiva de adult. Și e fascinant. A mers și la copil, a mers și la adult.
C.S.: Important este că s-a transmis un mesaj, decodificat de fiecare în parte.
R.T.: Da, da, fiecare din experiența lui de viață, mai multă sau mai puțină.
C.S.: Interesant! Mă bucur că există astfel de încercări. Mi-ați spus lucruri interesante. Dacă simțiți că ați dori să transmiteți un mesaj UNITER-ului, simțiți nevoia de mai mult? Oricum, acest mic pas, de a include categoria aceasta de teatru de păpuși / de animație, este salutară și firească.
A.B.: Este, cred, un succes pentru breasla păpușarilor că a fost înființată această categorie acum trei ani. Este discutabil dintr-o perspectivă mai aplicată. Teatrul de păpuși este destul de diferit față de teatrul pentru copii care nu are păpuși, în sensul că sunt nișe diferite, și eu mi-aș dori ca în viața asta, la un moment dat, să existe o categorie destinată exclusiv teatrului de păpuși, care să cuprindă spectacole destinate și copiilor, dar și adulților, și să fie clar o categorie a teatrului de animație, care cuprinde, pe lângă păpuși, teatru de umbre, teatru de obiect...
R.T.: În primul rând, mulțumim UNITER că ne-a nominalizat, mulțumim că a inițiat această categorie, pentru că, în viziunea mea, cumva ne obligă pe toți din branșă să creștem calitatea spectacolelor. Suntem recunoscuți, avem categorie la UNITER, asta înseamnă că noi trebuie să creștem valoarea producțiilor. Suntem obligați, nu doar noi cei de la Puck. Noi, ca breaslă, avem o răspundere. Și anul viitor, cine știe, nu vor fi doar trei spectacole nominalizate, ci vor fi cinci... Și juriul de nominalizări să spună: nu putem doar trei, că sunt foarte multe bune, măcar cinci. Pentru asta sunt recunoscător UNITER-ului că ne obligă la o muncă mai bună.
C.S.: M-am bucurat mult și pentru voi, și pentru ceilalți. Vă mulțumesc și vă doresc succes!
Spectacolul Dracula. Despre cum am devenit un monstru ne înfățișează un personaj, desprins parcă din zilele noastre, care trăiește într-o solitudine, izolat de restul lumii, din cauza faptului că este altfel, sau, cel puțin, așa este perceput, un altfel. Ceva s-a întâmplat, cineva, poate dintr-o altă lume, l-a transformat. Dar tocmai despre acceptarea celuilalt este vorba. Ce înseamnă să fii altfel?
Pe Dracula îl poți defini din felul în care este îmbrăcat, din comportamentul său, din obiectele care îl înconjoară. Singurii prieteni pe care îi are sunt necuvântători, dar oare el, în izolarea sa de lume, nu este asemenea lor?
Dracula. Despre cum am devenit un monstru este un spectacol non-verbal, care, învăluit în puțin mister, ne spune, de fapt, povestea unei ființe umane, cu emoțiile sale, cu bucuriile și tristețile sale, care este respins de o societate îngustă, răutăcioasă, lipsită de empatie, și în viziunea căreia oricine nu este aidoma lor, este un MONSTRU. Cel mai simplu este să judeci, foarte ușor este să distrugi.
Foarte sensibil, cu multă pricepere mânuite păpușile, dirijate luminile, spectacolul Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca, invită la reflecție.
(foto: Nicu Cherciu)