Replici

Câteodată nu mă deosebesc cu nimic de ceilalți mulțumit că toate gândurile-mi sunt ascunse în cotloanele minții. Ieșitul din rând devine riscant nu din cauză că suntem ființe gregare, ci ca urmare a convențiilor sociale aplicate în mod discreționar de prădătorii din mijlocul turmei. Acolo se ascund de fapt cele mai periculoase jivine din universul cunoscut. Dar ideile mai clare decât cristalul ce vin din experiența amară mă împing către periferia societății, unde alegoria devine eroare de neiertat prin epuizarea limbajului limitat vorbit de ceilalți. Umăr în umăr, coate înfipte hulpav în coaste și fălci încleștate de ranchiună, o grabă de neînțeles către prăpastia mortală a anihilării. Asta vrem, asta ne dorim, iar dacă nu primim doza de sânge și moarte banalizată în mesajele primite mareic din centrul gloatei, ne prefacem în nefericiți în tot hedonismul nesatisfăcut. Poate că din vina mea sfârșitul sfârșitului bate agitat în tâmplă obosită de obstinația unei mângâieri după un sărut pe umăr, o atingere de obosiți însetați de viață. Mai bine să piară tot și din gândul acesta murdar, Marele Final al tuturor lucrurilor știute și neștiute, aflate și neaflate, se întrupează amenințător fără ca măcar să ne oprim o clipă. Din nimic în nimic, simțim întâi o vibrație sub tălpile bătătorite, ochii cuprinși de mirare bovină privesc țărâna instabilă în timp ce șuieratul subțire de deasupra sfâșie cerul. Țipetele de groază se ridică într-un crescendo dintr-un imn al disperării cu o nebănuită forță de care nu ne credem în stare, sângele începe să împroaște obrajii îngroziți de atavicul instinct de autoconservare, unii înțeleg că-i prea târziu și blestemă înfiorător dorința unui ultim orgasm, viermuiesc cu ochii scoși și limbile mușcate de sărutări carnivore, penitența și invocările divine nu-și mai au rostul, însuși Creatorul se prăbușește neputincios, cutremurul transformă planeta în fărâme de praf fierbinte, Soarele e dintr-o dată alb, lovit de replicile cataclismului cosmic.