În amfiteatru, profesorul a așezat pe catedră un vechi proiector de diapozitive. Studenții au privit curioși aparatul metalic. Lumina s-a stins. Pe perete a apărut o stradă dintr-un oraș, după o ploaie de vară. Nu era nimic trucat, doar o felie de realitate brută, conservată pe celuloid. Într-un colț, o fetiță dăruia păpădii unui trecător. Imaginea s-a blocat acolo, iar studenții au privit-o minute întregi. Au reușit toți să vadă cucernicia gestului. Ieșiți de la curs, au început să privească mai des spre cer.
Anca Postescu Stancov
Fix înainte să se ducă, bunica mi-a spus taina ei. Biserica nu-i teatru, piață sau restaurant. E o școală amestecată cu un soi de spital, mergi acolo să înveți să te bucuri, să plângi, să te vindeci, să ai răbdare, să iubești chiar dacă sau mai ales atunci când nu ești iubit, să dai când ai, dar mai ales când nu ai. Crucea făcută nu-i superstiție, e căutare de aripi de înger. Nu broboada și sutele de plecăciuni, nu asta e porunca cea mare. E doar să iubești și să ierți mereu, până când ne-om întâlni din nou.
Iulia Vîși
Am îngenuncheat ca și cum preoteasa ar fi fost călugăr. Și bărbăția ei mi-ar fi dat să beau vin de la sân. Alăptarea nu mai era posibilă, vârsta majoratului spre responsabilitate începea. Am vrut să-mi satisfacă cineva iubirea. Când carnea e pâine, sufletul sex, uităm cu care mână să mâncăm. În stânga Tatălui ești îmbătat, în dreapta doar uitat. Am fumat foile să scriu pe plămâni cele 10 porunci. Cum să te urăști pe tine ca să-ți iubești aproapele. Nu mi-a predicat nimeni senzația potrivită de a mă simți pe mine.
