N-aș numi-o chiar biblie, ar fi prea mult, dar și jurnal, parcă-mi pare prea puțin, deși sunt doar trăirile mele, prin cuvintele mele, ieșite pe ușa sufletului și intrate anume pe cea a minții. Mai mult tristețile, bucuriile mi le țin neumbrite, și greșelile, chiar și cele cu gândul, și întrebările cu dacă. Nu știu dacă voi ajunge cu ele-n rai sau mi le va arde iadul, nici dacă le voi reciti într-altă viață; ca pe un mic avertisment. Habar nu am. Deocamdată aici e raiul, aici e iadul. Pe pământ.
Monica Aldea
Magul trase ușor cortina de stele. Văzduhul se limpezi. Oamenii nu erau pregătiți, dar vremea venise. Viața însăși era înscrisă în Marea Trecere. Când Înțeleptul privi spre pământ, Lentila Ocheanului Timpului se aburi. Doi copii se jucau de-a Soarele și Luna, ca în vremurile bune, când durata nu cerea vamă. Se înseră brusc, curmând jocul micuților. Din Cartea Înțelepciunii literele prinseră a se șterge sub ochii lui, după prorocire. Pe foaia albă, Bătrânul scrise apăsat Cuvântul cel Nou.
Cornel Popescu
În vremuri tulburi când oamenii nu mai știau să deosebească albul de negru, un predicator a ieșit în evidență prin vorbele lui greu de înțeles chiar și de către cei educați. Deși trecutul lui era mai degrabă întunecat, adepții deveneau mai numeroși după fiecare răsărit de soare. Vorbele fără nicio noimă erau sorbite precum apa, adulațiile necondiționate ale apostolilor înlocuiau hrana, iar rugăciunile colective ofereau energie spirituală. Pentru ei conta ceea ce nu se spunea și era important ceea ce nu se vedea.
