Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Post-it

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum s-a încălzit războiul rece


Maria Andrieş

12.02.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Adevăratele războaie se poartă în birouri. În birourile politicienilor. Ceea ce se întîmplă pe cîmpurile de luptă nu e decît copia sîngeroasă a manevrelor din culise. În Charlie Wilson's War despre un astfel de război de vorba. Poate americanii sînt obişnuiţi cu ele. Dar, dacă v-aţi plictisit de politica dîmboviţeană (pun pariu că da!), puteţi arunca un ochi la politica de sub Capitoliu. Regizorul Mike Nichols dă la o parte cortina, fără menajamente. Ce vedem? Nu parada de 4 iulie, nu spectacolul electoral, cu steguleţe, confetti şi vorbe mari. Nu, ceva mai cenuşiu, dar mult mai palpitant. Vedem cum se face politica din interior.

Din afară, arată ca teoria conspiraţiei generalizată, în genul lui Michael Moore. Dar din interior, din subsolurile în care-şi ţin şedinţele membrii Comisiei de Apărare, lucrurile se văd altfel. Detaliile, nuanţele, micile înţelegeri fac marea politică. Un război rece care s-a răcit de tot, la începutul anilor '80. Conflictul ruso-afgan e în plină desfăşurare, dar se poartă prea departe ca să atragă atenţia congresmenilor. Afganistan? Pakistan? Uzbekistan? Care-i diferenţa? Care-i interesul?

Singurul care intuieşte miza de pe frontul afgan este Charlie Wilson, un fel de erou pe dos, în tradiţia bravilor solitari interpretaţi de Tom Hanks. Avem în faţa ochilor un Forrest Gump încă visător, încă patriot, dar fără urmă de naivitate. Un animal politic în toată regula, care ştie cum se fac jocurile şi cum se discută problemele de stat: punînd piciorul pe masă şi dezvelind, de sub dunga pantalonului, o cizmă de cowboy. Asta, dacă eşti în Houston, Texas. Dacă negociezi cu arabii, e bine să ai pe-aproape un evreu şi o dansatoare din buric.

Şi dacă porneşti o campanie pentru sprijinirea militarilor afgani, nu strică să ai alături o milionară texană (Julia Roberts) şi un spion ieşit din tipare (Philip Seymour Hoffman). "Nu eşti James Bond", îi spune Wilson agentului Gust Avrokatos. "Nici tu nu eşti Thomas Jefferson". Gurmand rebel şi experimentat, care plantează microfoane pe tot ce pune mîna, personajul lui Seymour Hoffman face sarea şi piperul filmului. Plus replicile scînteietoare, ca micile fulgere albastre care iluminează ţeava puştii. Ca să nu mai vorbim de elicopterele blindate rotindu-se în sunetele "Recviemului" mozartian.

Armele furnizate de americani întorc cursul războiului, slăbesc Armata Roşie şi grăbesc destrămarea URSS. Charlie culege laude, recunoaştere şi titluri onorifice. Final tipic de vis american plasat, ironic, la începutul filmului. Pentru că lucrurile nu s-au terminat aici, spirala violenţei nu s-a oprit după retragerea tancurilor sovietice pe Podul Prieteniei. Armele ajunse în mîinile afganilor au acţionat ca un bumerang şi, peste ani, s-au întors spre Turnurile Gemene.

Charlie a încălzit "războiul rece" şi a convins America să se implice în zona de front. Dar America s-a implicat pe jumătate. A dat puşti, dar n-a dat şcoli. A dărîmat un imperiu, dar n-a construit în loc o democraţie. E un semieşec sau o semivictorie? E politică. Iar politica e ca un banc Zen, spus de un spion. Umor sec şi restul cinism. Ceea ce azi e bine mîine e rău, iar poimîine e catastrofal.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer