Mă condamnați la moarte pentru că stimulez cetățenii Atenei să cugete la modul cum își trăiesc viața? Că-i îndemn să urmărească excelența în existența lor? Că pun ființa umană, integritatea și conștiința în centrul studiilor mele? Socrate privi adînc în ochii Xantipei, își ceru iertare pentru ironiile cu care o enervase de-a lungul căsniciei și o rugă să-i facă un ultim hatîr. Spune-le să-mi facă ceaiul de cucută concentrat, să plec repede din lumea lor, unde justiția este o biată mascaradă.
Dan Banu
Am emoții grozave. Intru. Regele de cupă și suita sa stau în celălalt capăt al mesei cu 100 de scaune. Regele mă întreabă ceva, dar e prea departe. N-aud. Ceai? Îmi traduce iepurele care vine într-o fugă. Am răcit și îmi lăcrimează ochii, îi spun. Iepurele fuge până la rege și se întoarce. De care? Căprui și migdalați. Fuge și se întoarce iar. Da, avem de iasomie, îmi spune și începe să guste câte o gură din fiecare dintre cele 100 de cești așezate pe masă. Iau loc și-mi sorb siropul de vișine.
Clara Marinescu
Damn. Iar ai venit. Abia așteptam să mă bucur de liniște. Sigur, o pot avea cu tine dacă nu-ți mai sorbi ceaiul. Și nu mai miști piciorul. Și nu mai spargi o farfurioară. Nu, nu pe ăla, strig când încearcă să se așeze pe același scaun instabil de data trecută. Pun ceaiul pe foc și îl torn apoi în ceașca desperecheată, prefăcându-mă că nu te văd cum îl verși pe covorul nou, când îl răcorești cu lingurița. Te-aș invita și mâine, dacă mobilierul meu ar avea atâtea picioare stabile cât să reziste entuziasmului tău.
