În casa mare nu dormea nimeni. Era camera de bună, cu mușcate albe-n fereastră, busuioc la icoană și răcoare dulce-n timp de vară. Acolo, bunica ținea cutiuța cu tămâie, lucruri sfinte de sărbătoare, acte, hainele de biserică. Tot acolo, an de an, punea la uscat, pe ziare vechi, flori proaspete de soc și tei, și buchețele cu izmă, culese din grădină. Și-atunci, în casa mare mirosea a rai, iar ea, a Dumnezeu. Când florile erau bine uscate, le punea-n trăistuțe din pânză. Și-n toate diminețile mă-mbia cu ceai de rai.
Florina Hegedüs
Ea este de un rafinament liniștit și-i port o dragoste blândă. Blândă ca ziua ce se leagănă-n balansoar spre sfârșitul după-amiezii. Ea îmi aduce aminte de Indii sau de o Londră edwardiană. Ea, eu, porțelanuri fine, aburul, ca duhul speranței din lampa lui Aladin, dansând deasupra ceștilor, totu-i un amestec fermecător de intimitate cu iz de atemporale iasomii. S-a făcut răcoare. Parcă-s dragoni, cu creastă din scorțișoară, umbrele din cerdac. În ibricul de alamă apa fierbe și-mi invit povestea la un ceai.
Florentina Ghițescu
Vii la un ceai? M-am dus, că aveam deja 24 de ani și toate prietenele mele erau măritate. Mă săturasem să tot fiu domnișoară de onoare. Voiam să mă mărit și eu. Să văd cum e să fii mireasă. Ceaiul a fost destul de chinuit, dar mi-am luat de-o grijă. Au trecut 30 de ani de atunci. M-am măritat, am muncit, am făcut copil, am divorțat, m-am măritat la loc. Mai prost e că tot nu-mi place ceaiul. Despre ceai vorbesc. Sexul e altă discuție. Doar că sunt o pudibondă, dintotdeauna am fost.
