Recitește. Nu cunoaște termenul. Ia telefonul și caută. Nu e nici tânără, nici bătrână, deci nu-i despre vârstă. Ea preferă sudoku, scrabble, integrame. Jocuri în care cuvintele se așază cuminți. În Tetris cad. Se rotesc. Se izbesc. Bineînțeles că și ea se joacă. Uneori se și arde. Alteori arde ea, cu cuvinte care-i țâșnesc, nemestecate, din gâtlej. De ce ești curios?, întreab-o direct. Telefonul fără fir e expirat. Și nu-mi spune: la fel și ea. Cred doar că rotundul inimii ei nu a învățat cum să încapă în colțuri.
Anca Postescu Stancov
Ce ai pățit, îl întreb, are 14 ani și lacrimi pe obrazul găurit de câteva fire de barbă, e olimpic la info, sper că nu e pe burnout tocmai acum, scoate 2 pumni de foi rupte din caiete de mate, sunt pline cu pătrățele de toate culorile, ghicitori geometrice printre care cerneala a brodat câte-un vers din Nichita. Ana, îngaimă el trist, cu vocea ca o greblă care mângâie asfaltul, nu știu ce-mi face cu astea, mă uit, îl mângâi și-i spun, se joacă tetris cu inima ta, trimite-i o Floare Albastră, poate câștigi.
Florentina Ghițescu
Ce faci toată ziua cu telefonul ăla în mână? Joci tetris? Ce e ăla tetris? Nu știi? Sunt eu bătrână, dar nici chiar așa. E primul joc pe care l-am văzut vreodată. Era un aparat special, ca un telefon mai mare și aranjai niște cărămizi. Am ajuns campioană. Apoi, după ce au apărut calculatoarele mă jucam un joc cu bombe și cu numere. Trebuia să ghicești câte bombe sunt într-o pătrățică și care sunt locurile libere. Mergeai pe un câmp minat, cum ar veni. De asta știi? Lasă-mă, mamaie că pierd la joc.
