Mă ghemuiesc sub pătură, strâng genunchii la gură, așa oi fi stat și-n pântecele mamei, oare chiar am avut mamă sau soarta m-a scuipat între zidurile astea de la bun început. Durerea e împânzită în carne, din sala de mese străbate un clinchet, linguri se-nvârt în căni de metal, camera se-nvârte cu mine, domnu' polițist, așa sunt ele, le place aventura, aud. O mână smulge pătura. Treci la ceai, aștepți invitație specială, scrâșnește îngrijitoarea. Vezi cum te porți dacă nu vrei să te trimit diseară iar la produs.
Sonia Ungureanu
Magda învârtea lingurița de opt ori, inevitabil, ca într-un ritual, o așeza cu delicatețe pe farfurioară, apoi îmbrățișa cu degetele porțelanul fierbinte, lăsând fiorul cald să o pătrundă lent până în ultimul țesut. Felul în care sorbea trezea în tânărul din mine senzații pe care nu le înțelegeam și care mă înălțau într-un spațiu unic, închis definițiilor. Decembrie a venit cu căzătura de pe cal a Magdei. M-am rugat dimineți la rând. În zadar. Azi sunt nelipsit din târguri. Caut cești de ceai cu margini aurii.
Gabriela Ang
Are gustul copilăriei. De la adolescență încolo a avut fie gust dulceag de tei, fie înțepător, de ghimbir, parfumat uneori, de trandafir. Am luat și o gură de ceai de mătrăgună, cândva, ca să nu mai zic de cel de pelin. Toate mi-au făcut bine, am devenit specialistă în ceaiuri, sunt întreagă, dar n-am mai regăsit gustul copilăriei. L-am întîlnit, în schimb, pe el, nu-mi place ceaiul, mi-a zis, îl beau doar dacă sunt bolnav. Au trecut de atunci douăzeci și trei de ani. Bem ceai. În fiecare zi.
