M-am dus la piață și eu, ca omul. Îmi flenduream sacoșa goală, uitându-mă pe tarabe. Aveam de unde alege - roșii fabuloase, castraveți, ceapă. Dar eu am rămas tot naivul care cumpără de la persoanele mai simpatice. Fac asta de când mă știu. O naivitate de care nu pot scăpa.
Până să aleg fața convenabilă, sunt acostat de o tanti cu bărbia pătată de un hemangiom mare, în care, dacă te uitai cu atenție, puteai vedea harta României.
- Luați, domnu', de aici, nu vă mai tot plimbați, că ne amețiți...
- Păi cât e kilogramul de roșii?
- 8 lei, ieftin ca braga, marfa lui tata.
- Cum ieftin, măicuță? Mata vezi că vecina le dă cu 6?
- Mvaaai, dar ne-om compara acum... Păi ia pune mâna pe roșiile mele și ia pune pe-ale ei! Că ți se storcoșesc în mână, pur și simplu! Ălea-s roșii de bulion, așa să știi!
- Măicuță, nu mă fentezi, să știi, alea de bulion le știu eu și nu arată așa.
- Haai, domnu', ia și matale doo kile dă la mine! Ca să plec și eu acasă! a schimbat ea repertoriul. Că sunt de azi-dimineață de la 6 aici, am venit tocmai din Buzău, la 2 noaptea m-am trezit...
- Nu iau, tanti! Sunt scumpe rău.
- Eee, sunt scumpe! N-ai mata meseria care trebuie și câștigi puțin!
I-am cumpărat roșiile pentru că mi-a plăcut umorul ei.
Am mers pe la castravețeni. Ăștia-s niște tipi mai grași, mai gravi, nerași și cu ochi urduroși, care nu inspiră multă încredere. Poartă șorțuri murdare, basc cu fitil și mereu sunt îmbrăcați mult mai gros decât ar trebui. De obicei, au o scobitoare la vedere, între buze.
- Ia uite, domnu', aici! Cât vă pun? a zis unul și a început să încarce într-o plasă niște cornișoni.
Normal că ar fi trebuit să plec. Dar nu. Eu nu. Eu cu rușinea. Am început să-l ajut, să-mi aleg bucățile pe care le voiam eu.
- Cât vă pun?
- Doar un kilogram, că folosesc numai la salată.
- Hai, mai punem puțin, să facem 10 lei, a zis el cu un zâmbet cuceritor, dezvelindu-și dantura creată de un artist în metale lucitoare.
- Păi cât costă kilul?
- Hai că vi-l las cu 8 lei!
- 8 lei? La Matache, lângă mine, e 6!
- Hai, domnu', poate era astă-vară! Acum e 10 lei peste tot, ce dracu'!
N-am mai comentat, deși amândoi știam că mă trombonește. Dar na, ce mi-e un leu la deal, la vale?
Dau să plec după ceapă. În urma mea aud:
- Auzi? Stai așa! Stai, nene!
Mă opresc și mă întorc. Un nene cam de 60 de ani, cu niște ochi verzi șerpești, îmbrăcat jerpelit, murdar ca un mecanic de troleibuze după o zi de revizii. Mi-a întins o mână așijderea. Nu i-am luat-o.
- Mă cunoașteți de undeva?
- Nu stai pe lângă Matache?
- Nu, dar am stat...
- Păi da, eu sunt Marin Nebunu.
- Cine?
- Nu mai știi? Marin! Nu jucam fotbal împreună? Eh, ai uitat...
- Nu vă cunosc, sigur mă confundați!
- Hai, bă, ce dracu'! Nu mai știu cum te cheamă, dar te știu bine!
- Pe ce stradă stăteai? l-am luat eu la chestionat.
- Stăteam la două străzi de tine, eram 5 copii, știi tu, curtea aia de la casa aia, cu pereții ăia dărăpănați.
- Nu știu ce tot spuneți. Trebuie să plec, iertare...
- Stai, nene, nu pleca, ajută-mă! Am nevoie de niște bani, că m-am mutat la Corbeanca și am ieșit ieri de la Jilava. Dă și mie 10 lei, trăiască familia lu' matale. De unde dai, de-acolo primești.
- Aaa, asta era... Ce te-ai mai complicat cu povești din copilărie? N-am bani, nu am de unde să-ți dau.
- Stai, nene, te rog io! Hai, fie-ți milă, dă și mie cinci lei, să ajung la copilași! Hai, că să vezi ce bine te-oi simți! Cinci lei, atât. Măcar... Ieri am ieșit de la pușcărie, după patru ani, nene. Vreau și io s-ajung acasă la ai mei...
Nu știu ce a fost în mintea mea. I-am dat. Zece.
S-a uitat cum scot portofelul, cum scot bancnota - nici n-am apucat să întind mâna și mi-a luat-o. Mi-a trântit un "să trăiești" și s-a topit cu viteză supersonică.
Mi-am văzut de drum și căutam ceapă. Tarabagiii zâmbeau ciudat și se uitau la mine ca la o mazetă. Mi-am controlat cămașa, șlițul, turul pantalonilor, cusăturile. Totul părea în regulă. Am scos pieptul înainte cu tupeu și am continuat.
Am dat de o tanti simpatică. Voiam să-i fac safteaua. Dar și ea zâmbea la mine a râdere.
- De ce râdeți, doamnă? Am ceva pe mine?
- Eh, nimic, domnu'... Se mai întâmplă...
- Se întâmplă ce? Hai, că nu înțeleg nimic!
- Lăsați...
Mi-a dat o pungă goală să pun ceapă în ea. Zâmbetul, lipit de fața ei.
- 10 lei.
Am plătit și am dat să plec.
- Domnu', ia stați!
- Da?
- Pe care v-a băgat-o? Pe aia cu Jilava sau pe aia cu SRI-ul?
Am rămas mască. Am apucat să zic, stins:
- Jilava...
- Nășicoooo! a strigat cea cu ceapa. A fost Jilava! Ai să-mi dai o ciocolată!