Vara vrajbei noastre

La început mi-a fost indiferentă sau cel puțin asta voiam să cred. Se mutase la numărul 1, în apartamentul de lângă intrare, cu câteva săptămâni înainte. Ieșeam din casă dimineața foarte devreme, în liniște, să nu fiu auzit. În weekenduri mai pierdeam vremea prin curte, la câte o țigară și o bere. Acolo am schimbat primele cuvinte. Apoi am văzut-o pe hol, într-o fustă scurtă cât să-i acopere fundul, și o bluză decoltată. Părul blond îi cădea pe umerii dezgoliți. Mă repezisem să-i deschid ușa curierului. A fost mai rapidă. Am rămas blocat, privind-o din cap până-n picioare, ca un cățel cu limba scoasă. "Nu e pentru tine", mi-a zis. Coletul. Nu era pentru mine. Am bălmăjit ceva neinteligibil și am intrat la loc, în apartamentul meu. N-am avut prezența de spirit să-i spun ceva memorabil, o glumă, orice. În cap mi-au rămas fusta de două palme de la talie în jos și regretul unei replici absente. Aș fi putut măcar să-i complimentez outfit-ul sau, dacă eram mai curajos, să-i fi zis "sigur o să omori pe cineva în vara asta". M-am trântit în pat și-am stat cu ochii în tavan și cu gândurile vraiște. Cum se întâmplă de obicei, creierul a reparat scurta noastră interacțiune și, în spatele scenei, la repetiții, mă transformase în cel mai mare cuceritor. În scenariul propus, am ieșit nonșalant din cameră și oarecum deranjat de insistența curierului, apoi am văzut-o așa, accidental și, după ce am măsurat-o din cap până-n picioare, i-am zis, zâmbind: "sigur o să omori pe cineva în vara asta." După care m-am făcut nevăzut. A doua zi ne-am întâlnit în curte, am stat ceva mai mult la discuții, am aflat cum o cheamă și cu ce se ocupă. După o săptămână am ieșit împreună. Într-o lună eram de nedespărțit, ne făceam planuri de viitor, câți copii o s-avem, ce nume o să le punem, dacă o să aibă ochii ei și gura mea, sau invers. Ne-am mutat împreună. Apoi a venit prima ceartă, urmată de o împăcare rapidă. Apoi altă ceartă, iar împăcarea a durat mai mult. Și alta. Spre sfârșitul verii prezența ei îmi devenise insuportabilă. Din partea ei, la fel. Ne uram cu patimă. Și atunci, chiar în momentul în care îi plănuiam dispariția, a bătut la ușă.