Când prințul rămase singur pe lume se îndreptă spre cămara închisă unde n-avea voie a intra. Deschise lacătele unul câte unul și înăuntru, în întuneric, găsi un scrin. Pentru atâta lucru, se miră el, mi-au interzis a intra aici? Și dădu să se aplece să-l deschidă, să vază ce e într-însul, dar în clipa aceea se răzgândi cumva cam repede, de nici el nu înțelese de ce. Lasă, își zise, ce a îmbătrânit aici atâta vreme va sfârși, fără doar și poate, în moarte. Și ieși, închizând lacătele după el, unul câte unul.
Ana-Maria Butuza
Ce-or fi băgat în bitterul ăla nu-mi explic, dar mi-a trecut și răceala. După câteva guri, capul mi-a devenit un ou moale. S-a desprins de pe umeri și a luat-o la vale. L-am prins în palme, dar s-a scurs printre degete pe genunchi și în pantofii care îmi deveniseră brusc prea mari. M-am descălțat de ani și-am început să țopăi vie și ușoară: You can dance, you can jive, urlam de se speriaseră vecinii. Le-am dat și lor câte o sticlă, că doar luasem o cutie, la promoție. Expirase de două săptămâni.
Andra Toropoc
Cobora treptele ignorând liftul, ca de obicei. Cochetă, cu tocuri înalte, a ieșit mlădie din bloc. Buclele i-au fluturat în direcția vecinelor care o bârfeau în parcare: uite, babette iese în oraș, ce talie are, deh, la câți tineri îi bat la ușă. A intrat zâmbind în mașină, de fapt nu bărbații contau, ci doar masajul și coafatul pe care le prestau la domiciliul ei. Medici nu cunoștea, își aplica singură tratamente cu placebo. Totuși, un oculist ar fi bun, își zise frânând brusc lângă biciclistul apărut de niciunde.
