Rețeta e așa: lacrimi de bebeluș, picături de rouă cu miros de primăvară călcate de primii pași, o fărâmă dintr-un nor însorit, stropi de val cu care, din mână, hrănești un căluț de mare, un milimetru cub de râs adevărat, aburul mâncării preferate, o lingură de uitare și un polonic de iertare, pe toate să le amestecați cu coada unui zmeu ce a zburat cândva spre cer - pentru culoare și să adăugați câțiva stropi din curcubeul fericirii - pentru gust. Îl avem în suflet fiecare, doar de-am putea sorbi un pic.
Camelia Baicu Dițoiu
De ceva timp e total schimbată. Secretul e o sticluță de care nu se desparte. Uneori atinge buzunarul în care o ține ca să se asigure că e acolo. E un lichid care îi oprește bătăile inimii instant. De când are sticluța știe că atunci când nu o să poată merge mai departe, o va goli și se va salva. Pare lașitate, dar gândul la acea licoare îi dă entuziasm să trăiască fiecare zi ca pe ultima. Lumea o crede ciudată, că e așa exuberantă, dar o și invidiază. Acea trăire la maxim îi dă prospețime și pare tot mai tânără.
Rozalia Cristea
Cu hainele mototolite, cu o barbă neîngrijită, cu privirea rătăcită, stătea pe banca dosită, departe de privirile trecătorilor. Puținii care mai treceau pe lângă el, întorceau capul făcând o grimasă. Avea o plasă ușoară și o pungă plină cu aer din care trăgea câte o gură, chiar bună pentru plămânii lui, care și așa abia mai funcționau. Însă conținutul îi dădea motiv să-și dorească încă un răsărit. Asta până în ziua în care a zărit-o, l-a pus pe jar, s-a aranjat, s-a dichisit și nu s-a lăsat până n-a cucerit-o.
