După ce tinerețea-mi a-nceput ușor-ușor să se șteargă de pe chip, că, na, nu poa' nici ea să lupte la nesfârșit cu timpul, am lăsat inima în plata Domnului, știe ea bine cum să bată, și-am început să vorbesc mai serios cu creierul. În fața oglinzii, ca să-mi admir autoritatea. Domnul meu, ai grijă cu ce comenzi îmi vii. Nici să n-aud că vrei să-mi pun basmaua-n cap și să nu mai fluier după guguștiuci. Să nu mai joc șotronul pe malul mării sau să mă țopăi în discotecă. Nu-mi vii cu de-astea, că te bag în aia mă-tii.
Iulia Stavre
Cu ultimele puteri, trenul se apropia de cea de pe urmă gară, cu viteza atât de mică încât, de-mi apropiam privirea prea obosită de fereastră, deslușeam fețele oamenilor de pe marginea drumului. Pe câmpurile verzi, cireșii stăteau la agățat albine, copiii aruncau cu flori în vagoane și alergau în urma trenului. Deodată, o fată frumoasă, cu părul lung și inelat, îmi face cu mâna, timid, îi fac și eu, ea începe să râdă, eu îi zâmbesc. Îmi trimite o bezea și inima începe să vorbească neîntrebată.
Mihaela Petrescu
La porțile companiei Eternia, unde se lansase cu mare aplomb licoarea tinereții, oamenii formaseră cozi interminabile. Se încolonau tăcuți ca niște jucării teleghidate. Nimeni însă nu știa că fusese lansat și antidotul; oamenii, amnezici, au confundat antidotul cu elixirul. Acum străzile sunt pline de adulți care joacă șotron, rațele și vânătorii, țară, țară vrem ostași și mănâncă vată de zahăr pe băț, înălțând spre cer speranțe agățate de baloane colorate și zmeie de hârtie. O fi rău sau o fi bine?
