Bunica zicea că omul aparține locului unde îi tresare sufletul prima dată când aude un nume. Am râs, mi se părea bătrânească poezia asta ieftină despre iubire și destine. Apoi ai apărut tu și m-am trezit locuind într-o inimă. Nordul a început să miroasă a pielea ta, sudul a rămas undeva între claviculă și tăcerile tale, iar granițele, din atingeri imaginare. Azi port patria în mine ca pe o rană frumoasă. Trec vama doar când mă privești și primesc drept de ședere ori de câte ori îmi spui pe nume.
Georgiana Gabriela Fodor
Dorm pe unde apuc, mă ascund printre dărâmături, uneori îmi țin respirația să nu îi aud pe ceilalți. Știu că și ei se ascund, își țin respirația și nici ei nu vor să fie descoperiți. Nici nu mai țin minte când am dormit ultima noapte. Sunt zeci de ore de când număr exploziile. Picioarele și palmele mi s-au jupuit ca și când mă sprijin de o tabla ascuțită și grea peste care nu pot trece niciodată. Morții se aștern la picioarele noastre. Statuile au căzut. Moartea se bâlbâie într-o limbă străină.
Pompilian Tofilescu
Prima întoarcere în țară după plecarea în Canada. Doar eu și Tudor. La plecare, pe Otopeni, agentul de control pașapoarte îmi cere împuternicire notarială de la mamă. Îi arăt una făcută la un notar canadian. Nu e bună, zice, trebuie de la Consulatul românesc. Alta n-am, zic. Fără ea nu are voie să iasă din țară, zice. Bine, zic, îl las aici cu dumneata, ai grijă de el până mă întorc cu actele. Se uită la mine ca la un trăznit, la Tudor, iar la mine, ne dă pașapoartele și zice, data viitoare să nu se mai întâmple.
