La frontieră mi-au confiscat și ultimul dram de patriotism, l-au pus într-o pungă transparentă lîngă deodorant și încărcător, apoi vameșul, cu tandrețea unui contabil de crematoriu, mi-a explicat că statul are nevoie de mine aici, să contribui, să sper, să mă vaccinez împotriva entuziasmului și să plătesc taxe pentru autostrăzi care duc direct în gropi, în timp ce în spatele lui un cîine specializat în depistarea depresiei lătra isteric la tot autocarul, iar pe un monitor rula în buclă un motivațional despre libertate.
Carmen-Ecaterina Ciobică
A pus ghemul auriu la piept și a pornit. Se ridicau în față ca niște dinți fioroși. Omătul scrâșnea, ace de brad îl împungeau vrăjmaș, din depărtare se auzi un urlet. Pe creastă a pierdut semnalul și, deznădăjduit, s-a rugat. Ude, picioarele mergeau fără el, apoi dinții au început să-l mestece, l-au aruncat într-un deșert sufocant. Și-a scos hainele și s-a tăvălit în nisip. L-au găsit degerat. Pisica se făcuse cerc deasupra inimii. Pentru ai săi: un trădător. Pentru salvatori: un copil care a fugit de moarte.
Ionuț Morariu
Oricâte pastile ne-ar da, nimeni nu se face bine. Blestemat coșmar cu ieșire la mare. Noi, cei dinăuntru, zgâlțâim zăbrele și cerșim țigări pe la garduri de la pacienții încă nediagnosticați. Uneori, punem și de câte o revoluție. Colegul meu de salon a ajuns chiar doctor. Ca între foști tovarăși de suferință, i-am cerut externarea. În loc s-o semneze, mi-a scris conspirativ în fișa de observație. Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta. Acum sunt sigur. Funcția creează organul.
