Plec la muncă pentru a face națiunea puternică și liberă, cum spune imnul nostru, hitul favorit la radio. Înainte de orice, comitetul de bloc ne scoate la ora 6.00 la înviorare, ne dezmorțim și, la ora 6.30, o mare de biciclete pornește spre muncă. Norocoșii care muncesc în minele din afara capitalei sunt luați cu camioanele. Străzi curate, trafic ecologic, alții doar visează la asta. Vecinul Kim Dae-Won a vrut să iasă din țară și s-a întors în patru saci, minele de la ieșire nu sunt de cărbuni.
Elena Fermuș
Nu. Cum naiba să părăsesc țara? Nu-mi dă voie prostănaca asta de inimă ce-o am. E, nu e ea proastă, dar așa o mai alint eu câteodată. Cum să fii prost dacă-ți iubești rădăcina și leagănul? Dar ea, țara, m-a părăsit pe mine. Ea are voie. I s-au tot pus în piept inimi făr' de inimi. Făr' de urechi - ca să mi-audă oful. Făr' de ochi - ca să îmi vadă cuponul ăsta amărât de pensie, cu care, lună de lună, îmi mocirlește părul alb din cap. Dar, gata, la noapte am să fug din ea. Și-o să mă-ntorc cenușă.
Titela Durnea
tocmai de asta o fac. Interdicția scoate din mine ce e mai bun, își spuse Sofia. Bagajul cocoțat pe patul matrimonial mocnea a goliciune. Cu pașaportul în mână, mai privi o dată casa. Nu tristețea o apăsa, ci liniștea. După ani de ceartă, ușile păreau gri. La aeroport, vă rog. În taxi își ținu palma lipită de geantă, ca și cum cineva i-ar fi putut smulge plecarea. Femeile ca noi nu pleacă, îi răsună vocea maică-sii. Culmea, se simțea vie. La 18:06 își sună avocatul. Dacă întreabă, n-am fugit. Am plecat să mă caut.
