Nici țara nu mă va părăsi pe mine. Zice-s-ar că suntem sortiți. În vecii vecilor. Cică mi-ar curge prin vene sânge dac, hipocampul mi-e conectat cu neamul, sunt văr de-al n'șpelea cu ceva nepot al lui Ureche. Grigore Ureche. Și dacă fug, sânge va curge pe pământul sfânt al patriei. Tot al ei aș fi. Promiși unul altuia. Căsătoria eternă. Ne răfuim din nuanțe, albul e alb ori albul e negru. Simt că mă sufocă, ea vrea mai multă apropiere. Acum încearcă să mă convingă să renunț la nume și identitate de dragul ei.
Viorel Petro
S-au gîndit că în lipsa mea vor crește buruieni în bătătura ca un pod de palmă, cu rădăcini adînci, care așteaptă cuminți pînă cînd tălpile mele nu o vor mai străbate în linii scurte, întretăiate, aidoma unui odgon ce conține un sfert de viață. Vor ieși la iveală bănuitoare, în toată splendoarea speranței lor spre Zenit. Pas nu va mai fi să le domolească efuziunile păstrate vii, vor năvăli și vor încolăci prezența mea uitată, ca scoarța unui trup din Pompei. Poarta se închide ușor în urma mea.
Yuka Brevi
Cerul se rupse, vântul începu să urle, să smulgă copacii și să-i plimbe prin văzduh ca pe niște oase frânte. Ziduri groase păreau din turtă dulce, gratiile din spaghete cu trufe. Oamenii începură să zboare și ei în pâlnii de tornadă și nu știau dacă să râdă că sunt liberi, că au scăpat din închisoare sau să plângă că aveau să se prăbușească, fără soartă, mai încolo, pe pământ. Jur, așa s-a întâmplat și, deși nu aveam voie să părăsesc țara, fără să vreau, am ajuns tocmai aici, la Monte Carlo, la o cafeluță de Flore.
