Un vizitator străin la Bucureşti

Unui vizitator străin la Bucureşti i se va ierta prezumţia că a aterizat în Orientul Mijlociu, mai degrabă decît într-o capitală europeană. Bucureştiul are mai multe lucruri în comun cu Cairo decît cu Bruxelles, Roma sau Londra. Primul lucru pe care îl va băga de seamă vizitatorul este ambuteiajul de la aeroport, precum şi cantitatea covîrşitoare de postere publicitare din Otopeni - o formă de publicitate strict controlată (şi nu foarte vizibilă) în cele mai multe oraşe europene. De va întreba despre rute de tren sau metrou înspre centrul oraşului, îi va fi dat să audă replici cinice, bădărăneşti sau, în cel mai bun caz, superior amuzate.

Vizitatorul nostru ar putea fi impresionat de faptul că şoferul de taxi vorbeşte limbi străine - într-adevăr, mulţi se pricep şi la asta -, dar de va întreba despre infrastructura Bucureştiului, va afla curînd că nu există planuri reale, doar proiecte ad-hoc precum podul Băneasa, ce costă averi, dar nu rezolvă mai nimic. Dacă prietenul nostru a fost la Cairo, va observa desigur că situaţia traficului de acolo este similară cu cea a Bucureştiului. Va putea să presupună liniştit că politicienii României sînt incapabili să lase de-o parte interesele personale şi de clan, neputînd să priceapă principiile de bază ale "interesului public" (un concept foarte european). O conversaţie mai adîncită va dezvălui atitudinea oarecum schizofrenică a românilor faţă de conducătorii lor. Pe de o parte îi dispreţuiesc şi nu au încredere în ei, o atitudine destul de răspîndită şi în Vest. Însă există încă şi o practică mai degrabă orientală în vigoare în România, potrivit căreia cuvîntul unui superior este lege - şeful este de neatins, uns de Dumnezeu însuşi -, practică sprijinită de fatalismul, cinismul şi delăsarea atît de româneşti.

Vizitatorul nostru ar putea să se cazeze într-unul din hotelurile de 5 stele ale oraşului. Ar putea alege să-şi petreacă tot timpul în hotel - climat controlat, personal politicos, servicii bune, atmosfera calmă - cu alte cuvinte, exact opusul a ceea ce îi va fi dat să cunoască afară. Unul dintre primele lucruri pe care le va remarca dacă va ieşi din hotel este acela că spaţiile publice generoase ale oraşului au fost invadate de maşini şi chioşcuri şi că însăşi ideea de spaţiu public, adică rezervat cetăţenilor, lipseşte cu desăvîrşire. Dacă stă la Hilton, va băga de seamă că imensul spaţiu public din faţa hotelului este cucerit de reclame groteşti (maşini cocoţate pe diverse standuri) şi de o parcare; o plimbare se va dovedi de-a dreptul periculoasă: trotuarele sînt ocupate de maşini şi bieţii pietoni sînt nevoiţi să păşească pe carosabil.

Dacă se va aventura înspre Piaţa Romană, va fi surprins să constate că trotuarele sînt invadate de micii comercianţi şi că spaţiul destinat pietonilor este extrem de redus, ceea ce duce la înghesuială de tip oriental. Se va întreba probabil de ce românii simt nevoia unei constante presiuni a trupurilor în locurile publice.

Dacă stă la Intercontinental, amicul nostru ar putea să se îndrepte spre staţia de metrou Universitate. Va detecta negreşit izul apăsător de prăjeală şi va vedea uimit cum restaurantul McDonald's a năpădit aproape întreg spaţiul public din ceea ce ar trebui să fie staţia de metrou model a Bucureştiului. Majoritatea vizitatorilor sînt sfătuiţi să viziteze Parcul Herăstrău. În cazul în care prietenul nostru va hotărî să urmeze acest sfat, sperăm că nu va nimeri într-una din perioadele în care parcul a fost transformat într-o zonă comercială sau într-un loc pentru concerte. De cîteva ori pe an, parcul devine spaţiu pentru expoziţii de maşini, de echipamente inginereşti, de grădinărit şi cîte şi mai cîte. Asta fără a pune la socoteală hoardele de comercianţi ilegali care profită de pe urma mulţimii la fiecare sfîrşit de săptămînă.

Vizitatorul nostru va fi poate tentat să învinuiască McDonald's sau pe amărîţii proprietari ai chioşcurilor pentru acest abuz al spaţiului public, ceea ce ar fi total greşit. Aceste iniţiative nu fac decît ceea ce întreprinderile comerciale au făcut dintotdeauna, oriunde - împing limitele la maximum. Este responsabilitatea autorităţilor locale să definească şi să apere spaţiile publice - şi a cetăţenilor să vegheze ca acestea să îşi facă datoria.


(Articol preluat din Dilema Veche, ianuarie 2008)