Actorul nu e o maşină pe care o programezi

Laura Vasiliu (n. 1976, Piatra-Neamţ) a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti şi în prezent este actriţă la Teatrul "Tony Bulandra" din Tîrgovişte. A jucat în filmele: Second hand (r. Dan Piţa), Binecuvîntată fii, închisoare (r. Nicolae Mărgineanu), Callas Forever (r. Franco Zeffirelli), 432 (r. Cristian Mungiu) şi Noaptea (r. Francesco Munzi). Pentru rolul din filmul 432 a primit premiul de Cea mai bună actriţă acordat de Federaţia internaţională a criticilor de filmn (FIPRESCI) la Festivalul de la Palm Springs.

Roxana Călinescu: În ce fel s-a schimbat viaţa ta după succesul filmului 432?
Laura Vasiliu: Viaţa mea profesională s-a schimbat mult, în sensul că acum primesc oferte şi din alte ţări, ceea ce este grozav pentru un actor de film. Acum fac rolul unei românce imigrante în filmul Noaptea, turnat la Torino. E un personaj simpatic, cam pierdut în spaţiu, aşa cum mi se par uneori românii plecaţi, cei care încă nu s-au realizat. Mi-a plăcut scenariul şi sper din toată inima să iasă bine. Alt contract nu am semnat pînă în prezent. Dau probe, primesc oferte, dar nimic nu s-a concretizat încă. M-ar atrage însă şi perspectiva de a juca teatru în Bucureşti, dar deocamdată nu se pune problema. Mi-aş dori, cu toate că ador teatrul din Tîrgovişte.

R.C.: Filmul a fost lansat în foarte multe ţări, pe continente diferite. Cît de diferite au fost reacţiile publicului?
L.V.: În majoritatea cazurilor, străinii percepeau situaţia de viaţă din film, întîmplarea... În Franţa m-au tulburat, de exemplu, liniştea care se aşezase în sală în timpul proiecţiei şi respectul profund cu care ne priveau apoi. Românii au prins şi nuanţele de limbaj, au sesizat chiar şi comicul, care e atît de bine însăilat în dramă, şi au recunoscut cu siguranţă amprenta înecăcioasă a comunismului, dar asta nu înseamnă că au înţeles filmul mai bine. Filmul a fost înţeles bine peste tot. Cred că asta i-a dat şi valoarea.

R.C.: E o mare contradicţie între opiniile criticii americane de film şi eliminarea filmului 432 din cursa pentru Oscar. Cum îţi explici acest fapt?
L.V.: Cred că America e un pic altă lume faţă de Europa. Nu mai rea, nu mai bună. Au alte criterii, un alt ritm şi nu ne miră foarte tare ce s-a întîmplat. Faptul că filmul a fost apreciat de criticii de film americani nu poate decît să ne onoreze.

R.C.: În 432 nu prea ai improvizat, ai urmat cu stricteţe indicaţiile lui Cristian Mungiu... Care ar fi calităţile unui regizor bun?
L.V.: Un film presupune şi improvizaţie, oricît de mult ai respecta indicaţiile regizorului. Actorul nu e o maşină pe care o programezi... Iar un regizor bun e un regizor căruia îi ies filmele. Nu ştiu ce calităţi trebuie să îmbine ca să obţină acest lucru. Din punctul meu de vedere, Cristian Mungiu a reuşit să combine perfect talentul cu munca, încrederea, inteligenţa, instinctul, grija faţă de ceilalţi şi, pînă la urmă, dragostea care încununează totul.

R.C.: Cristian Mungiu spune că eşti o actriţă "capabilă sa transmită foarte multă emoţie". Care ar fi raportul dintre talent şi muncă?
L.V.: Talentul trăieşte prin muncă şi munca prin talent. Dacă ai slăbit munca, încet, încet, moare şi talentul sau rămîne subdezvoltat. Munca începe să capete strălucire şi sens prin talent. Faptul că regizorul meu a spus că sînt capabilă de emoţie mă bucură foarte tare. Cred că emoţia este foarte importantă, atît în teatru, cît şi în film.

R.C.: Crezi că este important ca românii să nu uite cum trăiau înainte de 1989?
L.V.: Da, ca să respecte mai mult ceea ce au acum: libertatea. Teribila închisoare comunistă ne-a făcut mult rău. Acum ne luptăm cu năravuri şi mentalităţi alterate, unii o duc mai rău poate, alţii se simt trădaţi, dar nu trebuie să uităm că sîntem liberi: liberi să urlăm, liberi să criticăm, liberi să trăim sau să murim.

R.C.: Care ar fi, în opinia ta, paradoxul secolului în care trăim?
L.V.: Mi-e greu să vorbesc de paradoxul unui secol abia început. Dar aş vrea să-ţi spun o poveste. Un om merge la doctor şi-i spune: "Doctore, sufăr îngrozitor de depresie. Nu-mi revin cu nici un chip. Nu mă mai interesează nimic. Sînt deznădăjduit". Doctorul îl sfătuieşte: "Domnule, a apărut în oraş un comedian grozav. Dacă mergi la piesele lui, ai să te amuzi atît de tare, încît nici nu o să-ţi mai aminteşti de tristeţe. Îl cheamă Jean-Baptiste Molière." "Doctore, eu sînt Molière."


(Interviu preluat din http://www.dilemaveche.ro/">Dilema Veche, februarie 2008)