Trăiesc într-un tablou celebru. Problema mea este domnul Popescu, nu turiștii. Vine zilnic, mă fotografiază din toate unghiurile și îmi șoptește: Mona, destinul nostru e pictat. Ieri a venit cu flori și un inel din pufuleți. A cerut muzeului aprobarea pentru nuntă. Paznicii l-au scos afară, dar s-a întors cu un selfie stick mai lung. Într-o zi mi-a adus o shaorma, convins că dragostea trece prin stomac. Eu n-am stomac, sunt tablou. Cred că sunt deja primul tablou cu ordin de restricție din lume.
Alexandra Buhudini
Duhul Sfânt picotea lângă sobă, înstrăinat de conversația dintre Dumnezeu și Sfântul Petru. Micul Iisus termină de cinat, ieși în curte și privi printr-o sticlă, pe post de ochean. Prin fundul mat vedea toate operele de artă făurite de om. Când va fi mare, va fi ceasornicar și are să pună câte-un ceas cu cheiță tablourilor, cărților, ba chiar și teatrelor. În tindă poposiră doi rufoși. Vindeau ceasuri. Trezit de tăcerea cadranelor, Duhul Sfânt le suflă zdrențăroșilor primăvara-n suflete, cât încă era mititel Iisus.
Paula Butnariu-Bompa
Adică ne numim. Suntem trup și suflet comun, but we are Siamese (if you please). Proasta asta de Mona e topită după Azur. Că, vai, plâng după ea că se mărită. De fapt eu mă măritam cu Popescu, vecinul, care ne aducea prăjituri pe care le halea disperata asta, de zici că era nemâncată de o viață. Așa am luat proporții. Bine că lui îi plac formele. La nuntă, evident - Azur. Când să dansez cu soțul, ea hăis, eu cea. Cea mai tare. Că i-am tras un cap în gură de nici acum nu vorbește cu mine. Deși avem doi copii deja.
