Ne-au luat-o cromozomii razna

Markus apăsă butonul de andocare automată. Naveta încetini și se cuplă lin la stație. Auzi supapele de etanșare făcându-și treaba. Cele două uși se deschiseră deodată și intră în ecluză. Supapa de egalizare a presiunilor pufăi scurt, apoi a doua ușă a ecluzei se deschise și ea. Ridică de jos cutia cu scule și păși în interiorul stației. Deși era un angajat trecut prin multe și cu experiență bogată, jobul pe care îl primise îl neliniștea. N-ar fi putut explica de ce. Chiar atunci când pășise înăuntru, pleoapa stângă i se zbătuse ușor. Știa de la bunică-sa că ăsta e un semn. Și nu unul bun.

Problema pe care o avea de rezolvat nu era deloc simplă. Așa ceva primea doar la examenele periodice pentru păstrarea licenței. Bancul Estic de celule solare nu mai funcționa. Trebuia să vadă de ce și cu puținele scule pe care le avea la dispoziție să remedieze situația. Care putea fi oricât de complexă, de la o simplă decuplare a cablului, până la distrugerea completă a Bancului Estic datorată unei furtuni de micrometeoroizi și praf cosmic. Și nu avea mult timp la dispoziție.

Aruncă ochii împrejur. Stația era una din ultima generație, MartensXX24W. Nu cunoștea în detaliu rolul ei, căci el nu era decât un simplu tehnician, dar în mare familia de stații Martens aveau rolul unor bastioane aflate la marginea Sistemului Solar. Culegeau date din cosmos, MartensXX24W fiind orientată spre Super-roiul Fecioarei. Orice semnal neobișnuit era transmis către Pământ și analizat. Desigur că orice apariție fizică misterioasă primea întâietate absolută. Stațiile Martens nu aveau personal permanent și nu erau dotate cu niciun fel de armament, conducătorii Terra Magica fiind conștienți de pierderea lor imediată în cazul unei invazii. Tocmai de aceea informațiile pe care le colectau aceste stații erau atât de utile.

MartensXX24W era organizată pe trei secțiuni comparabile ca dimensiuni, camera de comandă care conținea și camera tehnică, spațiul de depozitare și spațiul de odihnă și cercetare, unde se afla și un mic laborator.

Trebuia să se grăbească. Își scoase tableta pe care avea planul de lucru și citi preambulul care conținea detalii privind pregătirea lucrării. Ca prim pas verifică parametrii Bancului Vestic de baterii solare pentru a se asigura că stația rămâne alimentată în orice condiții. Totul arăta perfect. Bifă și înregistră valorile parametrilor. Verifică apoi cablul venit din Bancul Estic. Cablul era intact dar tensiunea era zero.

Markus ridică brusc privirea și privi atent peretele din fața sa. Nu era o iluzie. De când intrase avusese impresia că mai e cineva înăuntru. Nu știa să-și explice prea bine impresia aceea, dar părea să fie ceva fără formă fizica precisă. I se păruse că ceva-ul acela îi suflase în ceafă tot timpul de când făcuse primul pas înăuntru. Acum însă avea și o formă. În fața sa, pe suprafața lucioasă a interiorului stației se reflectau două capete. Al său și imediat lângă el un altul. Privi brusc peste umăr. Nu era nimeni. Cercetă sursele de lumină și nu, nu era din cauza a două surse diferite. Își privi îngrijorat mâna stângă. Tremura ușor pe genunchi. Se ridică, intră în camera-depozit și luă dintr-un sertar pistolul PGT. Era doar o sculă intens folosită, nu o armă, dar altceva mai bun nu avea. Armele erau interzise pe vehiculele spațiale.

Căută în alt sertar costumul spațial. Restul verificărilor din planul de lucru trebuiau executate în afara stației. Îl îmbrăcă, verifică presiunea interioară și se îndreptă spre ecluza mică pe unde se făcea ieșirea în spațiu. Un fior îl străbătu iar din creștet și până în tălpi. Pe culoarul îngust spre ecluză erau fără nicio îndoială două umbre. Doi indivizi îmbrăcați identic, pășind unul lângă altul. Pufni! PGT-ul îl lăsase pe podea atunci când se echipase.

Cum coordonatorul de la Terra Magica îi confirmase de câteva ori că pe stație nu mai e nimeni, nu putea decât să accepte că o ființă extraterestră ocupase stația de la ultima sosire a navetei de transport. Îi era necaz că nu verificase interiorul pentru eventuale urme la primul contact. Acum era prea târziu. Ușile ecluzei mici icniră pe rând și era deja în spațiu. Verifică centura care-l ținea legat de corpul stației și porni să verifice cablul de alimentare al Bancului Estic. Era intact pe întreaga suprafață exterioară, doar că... Nu-i venea să creadă. Cablul fusese scos de cineva din conexiunea de pe aripa cu baterii. Era clar că fusese scos intenționat. Piedica fusese dată la o parte și cablul extras din conexiune plutea acum în spațiu. Atunci îl văzu pe celălalt pe de-a-ntregul. Era de cealaltă parte a brațului de susținere, la nici un metru de el. Era îmbrăcat exact ca el, avea același costum, îi putea vedea până și sigla Terra Magica pe piept. Asta i s-a părut suspect. Dacă ar fi fost o ființă extraterestră de ce s-ar mai fi străduit să ia o formă umană? Mai degrabă ar fi spus că e cineva dintre ei. Dintre pământeni. Poate că fusese o încurcătură și la unul dintre transporturi fusese lăsat acolo un om din greșeală. Sau poate că cineva pur și simplu se strecurase neobservat în naveta de transport. Era foarte greu de crezut, dar i se părea că e sigura explicație plauzibilă. Alta nu avea. Sau poate căăă... Știa că în stație se executau o serie de experimente. Nu cunoștea detalii, doar biologii aveau acces la echipamente și informații. Și totuși aflase că unul dintre ele era legat de multiplicarea filamentelor ADN și obținerea cromozomilor complecși. În fapt, din ce înțelesese, biologii încercau să obțină viață în cosmos. Doar că toate aceste cercetări erau atent monitorizate și controlate de pe Pământ. Nu exista nicio informație oficială și nicio bârfă că experimentul scăpase de sub control. Însă aceasta putea fi o altă cauză a inopinatei apariții.

Cuplă înapoi cablul la locul lui, îi puse piedica și se grăbi să intre în stație. De data aceasta umbra intră fără teamă odată cu el. Trecu prin ecluza odată cu el, își dezbracă odată cu el costumul și Markus constată extrem de surprins că ființa din fața sa era chiar el. Nu avea niciun dubiu, arătau perfect la fel. Se scutură de imaginea din fața ochilor, ca și cum ar fi încercat să se lepede de o mantie de omizi căzute din dud și păși repede spre laborator. Cercetă camera video care înregistra experimentele și cablul de date care transmitea toate informațiile spre Pământ și înlemni. Cineva cuplase ambele dispozitive la o cutie electronică fără niciun însemn. Verifică imaginile transmise pe Pământ. Erau cu totul altele decât ceea ce se întâmpla cu adevărat în laborator. Intră în camera-depozit și apucă PGT-ul. Se întoarse brusc, îl porni și îl înfipse cu putere în copia sa. Vârful subțire al instrumentului trecu însă prin aer și se lovi cu un scâșnet ascuțit de zidul metalic al stației.

Markus simți cum îi arde pieptul. Duse mâna la inimă și degetele descoperiră sângele șiroind.

Pe drumul înapoi spre Pământ Markus încercă să-și imagineze ce-or să spună șefii când vor citi raportul său. Nimeni nu-l va crede. Dar primii pământeni care vor coborî pe MartensXX24W vor găsi pe podea trupul celuilalt...