Gândeai că n-am să te aflu. Că, dacă vii așa, îmbrăcat în blugi și cu idei aparent noi, nu-mi voi da seama cine ești. Crezi că am crescut la Hollywood, să mă aștept să vii pe nori, cum scrie în alea 27 de cărți despre tine? Recunosc, ideea de a lua chip de femeie mi-a plăcut. Cum o să-ți difuzezi mesajul însă? Dacă spui cine ești, vor râde. Dacă nu spui, de ce-ai mai venit? Iar mă-ntrebi de ce am venit? Mai bine uită-te unde ești. Ghetsimani, cum ai făcut asta? Vezi, Satan, tu ai venit la mine.
Elena Fermuș
Bărbatul a pregătit tot ce-i ceruse soția și s-a apucat să care valizele la mașină. Multe. Ce i-o trebui atâtea, Dumnezeule, pentru o săptămână? Iar femeia, cu aere de șefă, s-a apucat să verifice. Deci, cărțile de identitate și de-mbarcare. OK. Cele de colorat pentru copil. Multe. Bravo, iubire. De vizită; pentru prieteni noi. Bun. De joc; un păcălici, o macao. Cartea de bucate; da, că poate gătesc. De tarot; poate și ghicesc. Cartea de telefon? Dar pe-asta n-am zis s-o pui, dragule. Poate sunăm la balamuc, dragă.
Ana-Maria Butuza
Nopțile sunt o goană după sfârșit. Mă învârt în zeci de scenarii și de fiecare dată mă opresc la același. Mă așez la masă. Îi privesc pe rând. Încep să împart: o carte, două, fără să mă opresc. Cel din fața mea are același zâmbet. Îi caut privirea, dar n-o găsesc niciodată. Număr în gând: trei, patru. Bărbatul din stânga e în umbră, iar cel din dreapta ridică o mână. De ajuns, pare să zică. Împart mai departe: cinci, șase. Nimeni nu atinge cărțile, nu vorbește. Când ajung la 27 se crapă de ziuă.
