Margareta

Acum un an, la Paris, am avut plăcerea şi privilegiul de a o cunoaşte pe cea care a fost idolul copilăriei mele: Margareta Pâslaru. Era invitata Festivalului de film românesc pe care-l face, de cîţiva ani, Dan Burlac - neobositul promotor (şi, uneori, producător) al acestui cinema. Aflasem, de la colega mea Magda Mihăilescu, că Margareta urma să fie prezentă într-una din zile; era exact ziua cînd trebuia să sosesc de la Clermont-Ferrand (drum lung, din inima Franţei...).

Am ajuns pe după-masă în Gare de Lyon, m-am repezit - cu tona de bagaje - spre metrou şi am ajuns, la prietenii mei parizieni din arondismentul 16, puţin după ora cînd urma să-şi facă apariţia Margareta la cinema-ul "Le Latina". Gîfîiam, eram un lac de transpiraţie... Am făcut repede un duş, m-am schimbat şi am luat iarăşi metroul în sens invers; aveam inima cît un purice la gîndul că o s-o ratez!

Întîlnirea era sus, în încăperea de deasupra cinema-ului unde, de cîteva ori pe săptămînă, au loc seri de tango. De astă dată, ritmurile voluptuos-melancolice erau înlocuite cu un şlagăr cinematografic irezistibil: "the title song" - cum zic anglo-saxonii - din filmul Veronica (muzica, dacă nu mă înşel, este a lui Temistocle Popa). M-am gîndit că e un semn bun: "Veronicaa, Veronicaaa, fată bună şi cuminte", cîntat de Margareta, suna ca un descîntec care deschide calea spre Zîna din film - şi cîntăreaţa/actriţa din realitate...

Căci, pentru mine cel puţin, Margareta rămîne - incontestabil - nu doar cea mai frumoasă, cea mai glorioasă şi cea mai duioasă amintire din "vremea muzicii uşoare româneşti", ci şi cea mai actuală (deşi discretă) vedetă adevărată pe care va fi cunoscut-o "showbiz"-ul autohton de cînd e el "showbiz". Farmecul ei s-a dovedit durabil şi este intact: care altă artistă se poate lăuda că, pe lîngă şlagărele pe care le ştim, şi care au intrat în cultura populară odată cu Vocea pe care i-o ştim, au în CV un rol în teatru, în regia lui Liviu Ciulei (Polly, din Opera de trei parale)? Şi care altă "cîntăreaţă de muzică uşoară" se poate lăuda cu un rol în cinema, scris anume pentru ea, precum cel din fermecătorul Un film cu o fată fermecătoare (scenariul: Radu Cosaşu; regia: Lucian Bratu)? Margareta a trecut prin toate cu graţie şi cu talent, demonstrînd nu doar o inteligenţă actoricească remarcabilă, dar şi o inspirată capacitate de reinventare a propriei cariere...

Cînd i-am fost prezentat, recunosc că m-am făcut piftie! Deşi Margareta Pâslaru nu are nimic intimidant - este o doamnă încă frumoasă şi cochetă, care vorbeşte înţelept şi precis -, forţa personalităţii sale te subjugă. Am avut parte de cîteva minute de tête-à-tête (mai întîi crispat, din partea mea, apoi absolut relaxat, graţie Margaretei), înainte ca hoardele de copii însoţiţi de părinţi să năvălească în "sala de tango" unde Zîna Veronicăi oficia miracolul "Întîlnirii cu Vedeta Preferată". Margareta era acolo, în carne şi oase, îmbrăcată frumos în negru şi alb, cu un lornion la butonieră, fără nimic artificial - fericită, pur şi simplu, să-şi cunoască fanii cei mai tineri. Fericirea lor era şi a mea.