Cortina de Sticlă a presei

Televiziunile, în special, şi media, în general, mai cu seamă în România, urăsc, scot literalmente pistolul cînd aud vorbindu-se de cultură şi de educaţie, de rolul lor implicit, imediat şi imens în această privinţă, ca formatori nu doar de opinie, ci de oameni, de climat social, de nivel de civilizaţie.

Această reacţie impulsivă şi categorică ţine de patologic, de resentiment şi de frică: ştiindu-se fragile şi falsificatoare, incomplete şi uzurpatoare, fundamental, deşi difuz mincinoase, manipulate şi manipulatoare, simple greble de adunat repede bani, de şterpelit în goană banii de pe masă, prin trucul instantaneităţii şi al surprizei (de aceea ne cer să ne uităm cu sfinţenie la ele: ca să ne hipnotizeze, să ne distragă atenţia pentru a putea să ne "facă", să ne bage mîna în buzunar). În România, media procedează hoţeşte. Nu este profesionistă pentru că este "şmecheră", furîndu-şi, însă, pe termen lung, propria căciulă.

Şi totuşi, prin ea însăşi, nu prin subiectul pe care îl abordează, ci prin modul în care este concepută, realizată şi redactată indiferent de subiect, o ştire este şi face cultură sau, dimpotrivă, anti-cultură. Cale de mijloc nu există. Modul de a practica jurnalismul şi însuşi faptul de a practica un jurnalism autentic este un fapt cultural, o operă de cultură. A face jurnalism autentic nu presupune a fi neapărat om de cultură sau a vorbi neapărat despre cultură, ci a fi cultivat şi a cultiva, a avea o viziune luminată despre realitate, a respecta realitatea atît în ipostaza ei de subiect (referent), cît şi în cea de destinatar (receptor). A te onora pe tine însuţi ca mediator înseamnă a respecta medialitatea lumii, mediaţiile infinite care urzesc ceea ce numim realitate, circuitul cauzal-performativ-hermeneutic care constituie "realitatea".

Atunci cînd un jurnal al unei televiziuni occidentale (publice) se deschide cu o ştire globală prin care se anunţă că, surpriză, alimentele de bază se scumpesc în mod inexplicabil, că hrana devine, brusc, şi nu doar în zonele mărginaşe şi nedezvoltate sau aflate în curs de dezvoltare, ci şi în zonele dezvoltate, mai scumpă cu cîteva zeci de procente, şi atunci cînd, pentru a încerca să explice acest fenomen, televiziunea cu pricina trimite o echipă să ancheteze tocmai în China, dat fiind că, aşa cum spuneam, explicaţia acestui fenomen neaşteptat ar putea fi una globală (modificarea comportamentelor de consum ale unor mari zone pînă mai ieri sărace, precum India şi China, antrenînd după sine scumpirea cerealelor), şi atunci cînd, mai tîrziu, în aceeaşi seară, la aceeaşi televiziune, fie şi spre miezul nopţii, o emisiune de dezbateri (ceea ce noi numim bîlbîit "talk-show") va aborda exact aceeaşi problemă, documentînd-o global pentru a găsi posibile explicaţii (faptul că suprafeţele arabile au devenit, la nivel planetar, insuficiente, dar şi că marile lanţuri de hipermarketuri practică o politică de oligopol), începi, ca telespectator, să înţelegi ceva despre lumea în care trăieşti şi, mai ales, ai toate şansele să devii un om cultivat în ceea ce priveşte actualitatea, să înveţi, graţie jurnalismului de televiziune, unde să cauţi şi cum să explici, cum să nu ai reacţii imediate şi cum să nu critici ineficient, orb, degeaba - în acel moment, aşadar, televiziunea cu pricina devine implicit culturală, chiar dacă nu vorbeşte despre cultură în sens literal şi restrîns, ci face cultură prin însuşi modul în care anchetează şi cercetează realitatea. Şi atunci simţi că nu plăteşti taxa TV degeaba şi suporţi cu justificare calupurile publicitare: iată de ce are nevoie televiziunea de banii mei, ce face ea cu banii mei, în producerea căror informaţii de calitate îi investeşte, ce plusvaloare specifică le adaugă!

Asta, nu ceea ce se face la noi, mai ales, culmea, în televiziunile aşa-numite "de ştiri", este televiziune, este jurnalism. La noi, într-un mod dramatic, media s-a despărţit şi a renunţat să mai facă jurnalism.

În România, media, televiziunile simplifică şi, prin urmare, falsifică imaginea realităţii (falsifică prin simplificare). Ele sînt anti-culturale, luptînd împotriva culturii, nu atît pentru că nu prezintă ştiri cu subiecte de cultură, ci pur şi simplu pentru că nu fac jurnalism. Jurnalismul este cultura din perspectiva media. Iar jurnalismul actual nu mai poate să fie decît unul global.

A face cultură prin media înseamnă a deschide, a lupta împotriva închiderii şi a izolării, a ghetoizării mentale, a ruperii de lume, de realitate.

Atunci cînd Realitatea TV, de pildă, pretinde că "deschide realitatea", minte ordinar, cum se spune pe la noi.

În România, presa ne izolează de lume, de realitate. Nepracticînd jurnalism, media ne închide într-un imediat atît temporal, cît şi spaţial.

În clipa de faţă, jurnalismul nu mai poate să fie decît unul global. Dar asta cere cultură, informaţii, pasiune a cercetării, imaginaţie - şi pasiune, dragoste de meserie.

În România însă, dat fiind că ne rupe de lume, ţinîndu-ne să colcăim în imediat, acolo unde nu pot fi găsite decît explicaţii imediate, deci fundamental false, presa întruchipează noua Cortină de Fier. Dacă în comunism, pe timpul Războiului Rece, Cortina şi Zidul erau politice, în democraţia post-comunistă, Cortina şi Zidul se menţin, chiar dacă au devenit de Sticlă.

Privim aproape, şi de aceea nu vedem nimic. În plină mondializare, presa românească ne rupe de Lume. În plină globalizare, presa românească trage la loc Cortina, înalţă la loc Zidul.