01.08.2003
Adevăratele cuvinte nu le ştiu,
acestea sunt doar coji: dulci şi amare;
cu ele se încheagă numai propoziţii,
adevăratele cuvinte dorm în mare.

Adevăratele-amintiri nici nu le ştim,
acestea sunt doar propoziţii calme,
cu ele semănăm - din când în când -
când viaţa ni s-a scurs din palme.

Adevărate cântece nu ştiu cânta,
acestea sunt ecouri captate cu oglinzi,
precum bureţii sug din arborii bolnavi
numai cocleala rece de veşnic suferinzi.

Adevărate cântece nu ştii s-asculţi,
acestea ţi s-au părut cândva adevărate;
azi, ele se preling pe buzele-ţi albite
de varul îndoielii şi de singurătate.


(din vol. Uneori, plutirea, 1977)

0 comentarii

Publicitate

Sus