Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ascultarea Europei Libere depăşea cu mult nevoia de informare


Ovidiu Şimonca, un interviu cu Nestor Ratesh

21.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ovidiu Şimonca: Cînd aţi aflat de intenţia lui Alexandru Solomon de a face un film despre Europa Liberă (numit Război pe calea undelor)?
Nestor Ratesh: Ne cunoaştem de cîţiva ani. Am fost la multe din premierele lui anterioare. Îl apreciez foarte mult.

O.Ş.: Aţi participat la reuniunea de la München cu foştii redactori?
N.R.: Nu. Eu cînd nu trăiesc la Bucureşti, trăiesc la Washington. Eu am fost 20 de ani corespondent la Washington al Europei Libere, am familie acolo. În total, am lucrat 30 de ani la Europa Liberă, am devenit director şi am contribuit la mutarea postului de la München la Praga. Alexandru Solomon m-a filmat aici, la Bucureşti.

O.Ş.: Cum vi s-a părut filmul?
N.R.: L-am văzut de trei ori. Prima oară l-am văzut acasă la Alexandru Solomon, împreună cu Emil Hurezeanu. Am plecat de acolo întrebîndu-ne: Ce va înţelege un tînăr, care n-a avut experienţa Europei Libere înainte de 1989, din acest film?

O.Ş.: Eraţi sceptic?
N.R.: Oarecum. Ne-am întrebat şi ce vor înţelege străinii din acest film. Un străin poate că nici nu-şi imaginează că un post de radio poate să stîrnească un aşa de mare interes: dintr-o sursă de informare să devină o instituţie de mare popularitate.

O.Ş.: Impact sau popularitate?
N.R.: La impact te poţi aştepta de la un post de radio. Dar e mai greu să-ţi închipui această popularitate, acest ataşament emoţional, dincolo de ce ofeream noi: ştiri, comentarii. E ceva mult dincolo de simplul impact al unui post de radio. Cînd am sosit prima oară în România, după 1989, am fost şocaţi: noi nu am realizat că sîntem mai mult decît un post de radio, mai mult decît nişte voci. Eu cred că rămîne de explorat, în privinţa Europei Libere, aspectul psihologic, emoţional: unde se termină ascultarea ştirilor şi a comentariilor şi unde începe această intimidate în faţa aparatului de radio, cu geamurile închise, cu copiii feriţi, eventual să nu audă, trimişi la culcare.


Ucişi de Securitate: cazurile Noel Bernard, Emil Georgescu şi Vlad Georgescu

O.Ş.: Pînă în 1989 n-aţi avut această imagine?
N.R.: Ştiam că sîntem ascultaţi, ştiam că e un post de radio important, dar n-am crezut, nu ne-am închipuit ce amploare are solidaritatea care se crea în jurul aparatului de radio. Noi ştiam că sîntem ascultaţi - la München veneau numeroşi oameni din ţară care ne căutau. Stăteam de vorbă cu românii veniţi din ţară. Poate că dacă se stătea de vorbă mai puţin, nu mureau atîţia oameni.

O.Ş.: La ce vă referiţi?
N.R.: La cei trei - Noel Bernard, Emil Georgescu şi Vlad Georgescu - care, potrivit dosarelor de Securitate şi potrivit altor informaţii, au fost ucişi de Securitate.

O.Ş.: Afirmaţia aceasta v-o asumaţi pînă la capăt?
N.R.: Da.

O.Ş.: Care ar fi probele şi argumentele?
N.R.: În dosarele Securităţii apar mereu cuvintele: lichidare, anihilare şi neutralizare - cu referire la redactorii Europei Libere. În decurs de opt ani, doi directori şi realizatorul emisiunii Actualitatea românească au murit de cancer. De asemenea, în aceeaşi perioadă de opt ani, au fost scrisorile-bombă trimise unor activişti ai emigraţiei române, dar şi unor colaboratori ai Europei Libere, unul dintre ei, Şerban Orescu, a şi devenit salariatul nostru. A fost atentatul din 1981. Bomba a fost pusă de Carlos la comanda Securităţii, fapt pe care l-a menţionat şi preşedintele Iliescu, care vorbea în 2003, la Cotroceni, despre bomba care a fost pusă de Carlos la comanda Securităţii române. Preşedintele ţării a recunoscut în mod public această chestiune. Noi ştiam despre asta cu mult înainte, din dosarele aflate în arhiva Stasi. Aceste documente dovedesc că, la Budapesta, Carlos şi grupul lui pregăteau un atentat asupra Europei Libere. În acest moment, cînd vorbim noi acum, adjunctul lui Carlos, Johannes Weinrich, care a pus efectiv bomba, este judecat, exact pentru acest lucru, la Berlin. Procesul trebuie să fie într-o fază finală. Procurorul german a fost şi la Bucureşti, s-a întîlnit cu Dan Voinea, a primit documente româneşti. Acest episod, al bombei pusă la Europa Liberă, la comanda Securităţii române, nu este deloc sub semnul întrebării.

O.Ş.: Dar celelalte morţi?
N.R.: Sînt ceva mai complexe...


Planul de măsuri din 18 august 1980

O.Ş.: Înţeleg că oamenii care au murit de cancer s-au curăţat în cîteva luni, la vîrste mature, cu puţin peste 50 de ani. Erau oameni zdraveni şi, dintr-o dată, nu s-a mai putut face nimic din punct de vedere medical.
N.R.: Aşa este. La Noel Bernard, la Emil Gerogescu şi la Vlad Gerogescu, dosarele pe care le-am văzut, fără să conţină dovada fundamentală, corpul delict, fără să existe un document din care să rezulte că "au fost iradiaţi", toate conduc la concluzia că au fost victimele Securităţii. De altfel, cînd preşedintele Iliescu a făcut precizările legate de cazul Carlos a deplîns morţile tragice în condiţii încă neelucidate. Aşa a spus preşedintele Iliescu: "condiţii încă neelucidate". Trebuie să ţineţi cont de un document: în 18 august 1980, s-a elaborat un plan de măsuri de 10 pagini, care a fost desecretizat abia la începutul anului 2007 şi care expune tot ce Securitatea, la ordinul lui Ceauşescu, a plănuit să facă contra Europei Libere. Totul este acolo! Prin urmare, există la SIE, şi vorbim de dosare SIE, sute de pagini care se ocupă de contracarea Europei Libere. În dosarele SIE găseşti toate indiciile privitoare la actele teroriste.

O.Ş.: În documentele Securităţii din 18 august 1980 sînt şi nume de realizatori de la Europa Liberă care trebuiau neutralizaţi?
N.R.: Da, apar nume de angajaţi ai Europei Libere asupra cărora Securitatea trebuia să înceapă acţiunea de distrugere. Eu studiez dosarele Europei Libere din 2003 şi am avut acces la acest document abia în 2007. Este primul document care apare în dosarul Noel Bernard. Eu am văzut dosarele lui Noel Bernard, Emil Gerogescu şi Vlad Georgescu.

O.Ş.: Care e concluzia generală privitoare la raporturile Securităţii cu aceşti oameni?
N.R.: Ceauşescu avea un fix, exact cum spune Pacepa în cărţile lui, contra lui Noel Bernard. Iar Elena Ceauşescu avea un fix contra lui Emil Georgescu. În privinţa Europei Libere, nimic nu se făcea fără ordinul lui Ceauşescu. În dosarul Noel Bernard există un document, trimis de la Viena, care se încheie cu următoarea frază: prin posibilităţile pe care le avem am întreprins măsuri de executare a ordinului Arhitectului Şef. Ceauşescu avea diverse nume de cod: Arhitectul Şef, Îndrumătorul Şef, toate cu Şef.


Substanţe strecurate în mîncare sau băutură

O.Ş.: Domnule Nestor Ratesh, în filmul lui Alexandru Solomon se discută povestea cu iradierea şi se spune că acea cameră, a directorilor postului, a fost verificată şi nu s-au descoperit urme radioactive.
N.R.: Pacepa vorbeşte despre posibilitatea iradierii cu un aparat miniaturizat de iradiere. Specialişti americani, pe care i-am consultat, infirmă această ipoteză, de a fi iradiat cu un aparat care are efect assupra unei singure persoane.

O.Ş.: Dumneavoastră, domnule Nestor Ratesh, aveţi propria ipoteză despre cum ar fi putut fi iradiaţi?
N.R.: Prin substanţe strecurate în mîncare sau în băutură. Oamenii noştri ieşeau tot timpul la restaurante sau îi invitau acasă pe călătorii care treceau prin München. Mulţi dintre cei care ne vizitau la München erau oamenii Securităţii. De pildă, Constantin Bălăceanu-Stolnici, care făcea rapoarte pentru Securitate cu numele de cod "Laurenţiu". Mulţi oameni din România s-au întîlnit cu angajaţii Europei Libere. Noi eram încîntaţi să-i vedem, să vorbim cu ei, să aflăm diverse veşti de la ei, fiecare fărîmă de ştire era importantă, era preţioasă pentru a avea o imagine despre ce se întîmplă în România. Pentru puzzle-ul la care lucram zi şi noapte. Nu cred că a trecut prin capul nimănui că am fi putut fi omorîţi. Bănuiam că ar putea face informări la Securitate, dar ne asumam acest risc. Era foarte important să avem un contact permament cu oameni din ţară, erau surse de informaţii. E posibil, nu era nici o problemă, ca unul dintre aceşti oameni, într-o clipă de neatenţie, cînd noi lipseam din cameră sau de la masă, să scoată un pliculeţ şi să verse în băutură nişte material radioactiv. Alexandr Litvinenko, spionul rus, a fost otrăvit radioactiv la Londra prin băutură. De ce nu s-ar fi procedat la fel şi cu oamenii de la Europa Liberă?

Aprobarea sau ordinul de asasinare venea de la Ceauşescu


O.Ş.: Încep să se strîngă dovezi că directori şi redactori principali ai Europei Libere nu au murit de moarte naturală. Au murit de mîna Securităţii, cum spuneţi. Va răspunde cineva de morţile lor?
N.R.: Trebuie să răspundă. În primul rînd, este Nicolae Pleşiţă, care a condus Serviciul de Informaţii Externe în perioada aceea, Direcţia de Informaţii Externe, cum se numea. Planul de măsuri împotriva Europei Libere este aprobat de tovarăşul general-locotenent Nicolae Pleşiţă. Nu avea nume de cod, e numele lui clar pe acel document. Nu mai vorbesc că rapoartele de executare se trimiteau tot lui şi el punea pe margine o rezoluţie.

O.Ş.: Aţi văzut că în film lui Pleşită nu-i pasă de nimic?
N.R.: Eu m-am întîlnit cu Pleşiţă. Am vorbit peste trei ore.

O.Ş.: Şi îi pasă de ceva?
N.R.: Nu-i pasă.

O.Ş.: Şi Ilie Merce, aşa cum rezultă din film, e tot pe calapodul acesta: nepăsător, fără nici o tresărire de conştiinţă.
N.R.: Da, în plus, Pleşiţă minte cînd zice că el decidea. Toate măsurile de lichidare, în cazul Europei Libere, veneau de la Ceauşescu. Nimeni nu lua vreo iniţiativă să ucidă pe cineva fără consultarea, aprobarea sau ordinul lui Ceauşescu. O operaţiune de asasinare înseamnă foarte mult şi înclin să cred că unii securişti erau reticenţi. O asasinare însemna un mare scandal într-o ţară ca Germania cu care România avea o relaţie extraordinară economică şi politică. România a fost prima ţară din Est care a avut relaţii cu Germania Federală. În 1984, Germania a expulzat patru diplomaţi de la Ambasada României din Köln. Ei au fost expulzaţi după cazul Emil Gerogescu. Există acum documente conform cărora unul dintre ei a fugit la americani şi a dat declaraţii foarte precise despre cum s-a încercat exterminarea lui Emil Georgescu.


Dacă difuzezi cartea lui Pacepa, vei muri

O.Ş.: Dar la Vlad Georgescu, care a condus Europa Liberă pînă în 1989, cum a evolut boala?
N.R.: În 1987, în Statele Unite, a apărut cartea lui Pacepa, Orizonturi roşii. Prima întrebare care s-a pus la Europa Liberă a fost: o difuzăm sau n-o difuzăm? S-a decis să o dăm. Vlad Georgescu a făcut un editorial în care anunţa difuzarea cărţii. El a analizat cartea la microfonul Europei Libere; nu era foarte încîntat, considera că volumul conţine prea multe detalii neesenţiale şi irelevante, de cancan. Vlad Georgescu a propus managementului american să se difuzeze extrase din cartea lui Pacepa. Decizia, anunţată pe post, era luată spre sfîrşitul anului 1987. Curînd după aceea, de Crăciun, a venit la München cumnata lui, care trăia în România. A venit instruită de Securitate şi avea un mesaj precis: dacă difuzezi cartea lui Pacepa, vei muri. Ce faci? Nu dai cartea pentru că a venit o rudă şi te-a ameninţat? Au venit şi alte ameninţări, toate cu acelaşi mesaj: mori! dacă difuzezi cartea lui Pacepa. Vlad Georgescu nu s-a intimidat, cartea a început să fie difuzată în serial. Cred că au fost şapte sau opt fragmente. Vlad Georgescu s-a îmbolnăvit în iunie 1988, la finalul difuzărilor fragmentelor din cartea Orizonturi roşii. A avut o tumoare la creier, a fost operat la München şi apoi a venit în Statele Unite pentru continuarea tratamentului. Metodele de tratament presupuneau şi raze. Cînd a făcut prima oară un asemenea tratament, doctoriţa Strauss a întrebat-o pe soţia sa: Este ceva foarte ciudat. A mai fost iradiat? Dorea să afle dacă a mai beneficiat de un tratament medical de acest tip, dacă a mai făcut iradiaţii pentru a trata cancerul. Nu, a fost răspunsul. Dacă medical nu fusese iradiat, înseamnă că s-a întîmplat altfel. Nici tratamentul din Statele Unite nu i-a putut opri sau încetini evoluţia bolii. A murit în 13 noiembrie 1988 în mai puţin de şase luni de la descoperirea bolii.

O.Ş.: Domnule Ratesh, mă cutremură ceea ce spuneţi şi adaug: cineva ar trebui să răspundă în faţa legii!
N.R.: Cînd managementul american a decis să studieze dosarele Securităţii şi a apelat la mine a precizat că această cercetare nu cuprinde o agendă justiţiară. Nu căutăm revanşa. E treaba guvernului şi a autorităţilor române să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi, să facă anchetele şi procesele respective. Tot ce vrem noi, ca reprezentanţi ai Europei Libere, este să limpezim propria noastră istorie. Ce s-a întîmplat? Cine a pus bomba? De ce au murit aceşti oameni?

O.Ş.: Cercetarea dvs. este una oficială?
N.R.: Da, dosarele de la SRI şi SIE s-au cerut de managementul Europei Libere. A fost şi este o chestiune oficială. Americanii sînt interesaţi de desluşirea propriei lor istorii în ce priveşte postul de radio Europa Liberă.

O.Ş.: Va fi o carte cu descoperirile dvs. din dosarele Securităţii?
N.R.: Da. Eu scriu o carte, în engleză. Eu am contract pentru publicarea unei cărţi în America: The Forgotten Terorism.

O.Ş.: Ar fi bine să existe şi o versiune în româneşte.
N.R.: Probabil că va fi. Nu e treaba mea să mă ocup de versiunea în româneşte. Cine va dori să o publice aici va lua legătura, cum se face de obicei, cu editorul american.

O.Ş.: Revenind la filmul lui Alexandru Solomon. Am început discuţia şi mi-aţi spus că aţi văzut filmul de trei ori. Prima oară acasă la Alexandru Solomon. A doua oară cînd l-aţi văzut?
N.R.: La Sibiu, la Festivalul Astra 2007. Război pe calea undelor a fost prezentat în deschiderea Festivalului. Am văzut o sală de 600 de oameni, tineri cei mai mulţi, care au aclamat filmul cu mare entuziasm. Eu şi Emil Hurezeanu eram acolo şi ne întrebam de ce am fost sceptici în privinţa impactului filmului. Am descoperit o primă reacţie a publicului foarte bună, oamenii au înţeles filmul, deşi poate că nu ascultaseră Europa liberă înainte de1989, erau copii. Dar au reacţionat extrem de bine. A treia oară am văzut filmul la avanpremiera pentru presă, organizată la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.


Românii erau liberi, măcar o oră pe zi

O.Ş.: Ce impresie v-a făcut filmul?
N.R.: Încearcă să refacă o filă importantă de istorie. Filmul prinde cel mai bine semnificaţia mai profundă a emisiunilor Europei Libere. Noi aveam cele mai multe ore de emisiune dintre toate posturile occidentale care emiteau în limba română. În plus, aveam şi emisiunea Actualitatea românească.

O.Ş.: Să spunem că Actualitatea românească era, la început, un program de 10 minute, dar Noel Bernard decisese extinderea programului la 35 de minute. Primul ei prezentator şi realizator a fost Emil Georgescu, despre care am vorbit pe parcursul acestui interviu. După aceea, a urmat la microfonul Actualităţii româneşti Neculai Constantin Munteanu, iar emisiunea a a ajuns la 50 de minute.
N.R.: Europa liberă vorbea mult despre situaţia din România. Dar asta este partea profesională. Importantă, mult mai importantă, este percepţia publicului. În afară de informaţiile pe care le transmiteam, mult în afară de informaţii, Europa Liberă oferea cîteva ore de program pe care românii le furau regimului. Emisiuni în care românii se regăseau pe ei înşişi, în care complotau împreună cu Europa Liberă. Era o dimensiune creată în ţară. În definitiv, în afară de dorinţa de a cunoaşte ce se întîmplă în lume, Europa Liberă avea şi dimensiunea defulării, conştiinţa că există nişte oameni care pot spune adevărul aşa cum îl trăiesc ei. A fost o dimensiune inexplicabilă a relaţiei Europei Libere cu ascultătorii din România. Mari audienţe au fost şi în Polonia, şi în URSS, dar, raportată la numărul de locuitori, audienţa cea mai mare era în România.

O.Ş.: Şi revolta, unde era revolta?
N.R.: Eu m-am gîndit de multe ori la acesta posibilitate ca Europa Liberă să fi fost şi un gen de defulare. Era acea clipă de revoltă în faţa aparatului de radio. Mulţi au colportat ştirile Europei Libere şi au fost anchetaţi sau arestaţi. În dosare găseşti numeroase exemple. A asculta Europa Liberă era o formă de protest. Ascultarea depăşea cu mult nevoia de informare. Românii aveau Europa Liberă şi erau liberi, măcar o oră pe zi. Libertatea însemna să-i asculţi pe ăia pe care regimul nu-i suportă.


(Interviu preluat din Observator cultural, noiembrie 2007)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • wow
    dada vfc, 15.08.2010, 21:48

    si, pentru toate acestea, cum altfel? nu este nimeni pedepsit, desigur, doar traim in romania... cum nimeni nu fost-a pedepsit pentru mortii si ranitii revolutiei (ma rog...) romane, pentru victimele colectivizarii, ale politiei politice si asa mai departe... sa fie neamul nost' romanesc blestemat sa repete cumplitele greseli ale trecutului? an de an?

Spacer Spacer