Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bucureştiul contrastelor. Capitala văzută de un expatriat


Mirel Bănică, un interviu cu Teddy Lebrun

20.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Teddy Lebrun este un tînăr om de afaceri francez stabilit în Bucureşti de trei ani. Vorbeşte o limbă română nostimă, vocalele parcă le cîntă. Originar din Nancy, are o privire empatică, dar extrem de lucidă asupra oraşului său de adopţie. Opiniile sale ni s-au părut extrem de interesante şi reprezentative pentru expatriaţii trăind la Bucureşti. A acceptat cu plăcere, dar puţin mirat să acorde acest interviu. De ce? Pentru că vocea lor, a "expatriaţilor", nu este deloc căutată sau prea puţin prezentă în spaţiul public al oraşului. Iată doar cîteva motive pentru care am realizat acest interviu pentru cititorii Bucureştiului Cultural.

Mirel Bănică: Cum este perceput Bucureştiul de către "celălalt", omul de afaceri sau "expatriatul" (personal, termenul nu-mi place prea mult, dar nu am altul mai bun) aflat pe durată mai lungă de timp la Bucureşti?
Teddy Lebrun: Personal, am o atracţie particulară faţă de oraşul Bucureşti. Dincolo de monotonia culorii gri se ascund urmele trecutului, foarte interesante, mai ales în ceea ce priveşte perioada 1900-1930. Mă impresionează mult urmele "art-déco" sau cubismul ce încă mai pot fi găsite în oraş. Mă simt în siguranţă în acest oraş la orice oră din zi şi din noapte, ceea ce nu este puţin lucru. În schimb, aspectele mai greu de suportat ale oraşului sunt următoarele: senzaţia unui oraş ce are două viteze, existenţa a doar două categorii sociale. Oamenii sunt extrem de diferenţiaţi social. Transportul public supraaglomerat, alături de un număr halucinant de Porsche Cayenne şi alte mărci grele, neîntîlnit nicăieri altundeva în Europa. Sau speculaţiile imobiliare excesive.

M.B.: Ce simţiţi atunci cînd auziţi folosită expresia "Bucarest, le petit Paris"?
T.L.: Este încă Bucureştiul "micul Paris"? Acasă am o colecţie superbă de fotografii alb-negru din Bucureştiul anilor '30. Am crede că sunt fotografii pariziene. Un Bucureşti curat, impecabil trasat, populaţia calmă şi activă în acelaşi timp. Francofonia era foarte prezentă în acea vreme. Din cîte am citit, Bucureştiul era atunci foarte "parizian" din punct de vedere al culturii, teatru, modă. Or, toate acestea s-au pierdut. Legătura principală cu Parisul nu mai există.

M.B.: Dificultăţile vieţii la Bucureşti? Ce simte un expatriat sur le vif cînd trebuie să se instaleze la Bucureşti?
T.L.: În general, pentru un expatriat, primele dificultăţi de viaţă nu sunt legate de costul vieţii, salariul pe care-l are perimţîndu-i să facă faţă costurilor vieţii de aici. Prima dificultate este aceea de a se face înţeles, să-i înţeleagă pe ceilalţi din jurul său: limba, gesturile, felul de a reacţiona. Îmi imaginez că cei mai mulţi dintre străini au anumite aşteptări calitative cu privire la o anumită culture du service (cultură a serviciului public şi privat) ce nu se găseşte la Bucureşti. Ar mai fi faptul că acest oraş şi stilul de viaţă de aici te împing cu putere în realizarea mai multor proiecte, este un oraş exuberant, viu. Dar punerea proiectului în aplicare este lungă, din motive pe care nu le enumăr acum.

M.B.: Mai putem iubi Bucureştiul?
T.L.: În ziua în care nu voi mai iubi acest oraş, voi pleca într-o altă ţară. Aici am o viaţă echilibrată şi "plină". Putem iubi Bucureştiul? Da - este vorba de un aspect intrinsec al acestui loc, greu de explicat în cuvinte. Este foarte uşor să spui "detest Bucureştiul": toate aceste lucrări edilitare, veşnic reîncepute, niciodată finalizate, problemele de infrastructură majore, care te enervează etc., dar peste toate acestea oraşul învinge, te face să-l iubeşti.

M.B.: Atunci cînd privim marile şi adevăratele ghiduri de turism occidentale gen Routard sau forumurile libere de pe Internet, se conturează o imagine specială a turismului la Bucureşti: turiştii străini fie devin admiratori necondiţionaţi ai acestuia, fie îl detestă profund. Nu există o opinie de mijloc. Cum explicaţi?
T.L.: Deja sunt de părere că pentru a înţelege Bucureştiul trebuie să cunoşti puţin istoria dificilă a acestui oraş. Nu-l poţi iubi aşa, dintr-o dată. Este un oraş plin de surprize. Îmi amintesc încă emoţionat de prima mea trecere prin pasajul Villacrosse-Macca. Nu sunt sigur că Bucureştiul este o destinaţie turistică pentru persoanele din clasa medie din Occident. În Bucureşti domină pentru moment mai degrabă turismul de afaceri sau cel practicat de tineri curioşi, ce iubesc ţările din Est, unde ei regăsesc un anumit tip de contact uman, o apropiere caldă de "celălalt" pierdută în Occident. Aşteptările acestora din urmă nu sunt identice cu cele prezentate în cataloagele colorate ale marilor firme de turism, ci relaţionale şi istorice.

M.B.: Mai este Bucureştiul Bucarest-ul francofon?
T.L.: Da, Bucureştiul şi nu numai, România a rămas încă francofonă. E o stare de spirit încă prezentă, e sigur şi, personal, mă bucur mult. Francofonia este un aspect foarte plăcut al oraşului Bucureşti, una dintre acele valori ce nu s-a pierdut odată cu timpul, perpetuîndu-se din generaţie în generaţie. Am observat că, atunci cînd părinţii vorbesc limba franceză, şi copiii sunt preocupaţi de limba şi cultura francofonă.

M.B.: Viaţa culturală a Bucureştiului?
T.L.: Atunci cînd găsesc timp, merg cu mare plăcere la teatru. Spectacolele aici încep însă extrem de devreme, dar e adevărat că şi transportul public se opreşte la ora 22 (surîde). Am impresia că teatrele s-au "specializat" de ceva vreme ca repertoriu. Accesul la cultură nu a urmat tendinţa inflaţionistă a sferei economice, sunt mulţi actori buni care m-au impresionat. Noul val din cinema îmi place şi el. Ciudat, Bucureştiul este un oraş care are cinematografie, dar nu are săli de cinema. Este adevărat, explodează săli de cinema de tip "mall" şi cultura americanizată adiacentă, dar din fericire se mai găsesc cinematografe ca "Europa" sau ca "Union" - Cinemateca Română. Ceea ce-mi lipseşte în schimb ca străin este informaţia culturală în limbi străine, precum şi punctele de distribuţie a presei din străinătate. Cu alte cuvinte, lipsa de deschidere către internaţional a informaţiei - evident, aici nu mai este vorba doar de informaţia culturală.

M.B.: Pomeneaţi la început de inexistenţa "culturii serviciului". Dar "cultura de restaurant", atît de dragă francezilor, există ea la Bucureşti?
T.L.: Ca francez, pot să vă spun că, de cînd sunt în România, m-am cam săturat de carne de porc şi de pui. E adevărat că restaurantele unde există puţină "creativitate" sunt scumpe. Populaţia oraşului se împarte între cei ce pot merge la restaurant şi cei care nu merg niciodată - iarăşi, inexistenţa mijlocului, a mediei. Pentru cei din prima clasă, nu ezităm să practicăm preţuri mari, disproporţionate faţă de calitatea serviciului. În schimb, puţinele restaurante haut de gamme au dovedit că practică preţuri stabile de-a lungul timpului. Ce mă deranjează cel mai mult este servirea la masă, atitudinea chelnerilor, felul în care primesc şi privesc clientul, asta de la preluarea comenzii pînă la servirea cafelei la final. Plus inevitabila practică balcanică a bacşişului reclamat direct şi insistent. În fine...

M.B.: Cum vedeţi viitorul acestui oraş?
T.L.: Există multe perspective bune, dacă cei ce conduc acest oraş vor şti să-şi pună la bonne question cu privire la viitor. Sunt trist, de exemplu, să văd cum cartierele de case rare şi vechi se năruiesc sub buldozere, pentru a lăsa loc unor clădiri perisabile din sticlă. Dacă se va avea în vedere o dezvoltare durabilă, totul va fi posibil în Bucureşti. Viteza cu care se dezvoltă oraşul este fabuloasă. Aveţi chiar şi un curent interior extrem de creativ, ce adaptează rapid influenţele venite din exterior, nu neapărat într-o perspectivă negativă. Repet însă faptul că trebuie gîndit pe termen mai lung, soluţii pe etape de timp. Nimeni nu ştie însă pentru moment cum va arăta acest oraş peste cinci sau zece ani.


(Interviu preluat din Bucureştiul cultural, aprilie 2008)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer