Povestea care ne priveşte pe toţi

"Să urc pe Himalaya, să sar cu paraşuta, să rîd pînă plîng etc, etc". Ce-aţi dori să faceţi neapărat în viaţă? Trebuie să fie cîteva lucruri, pe care le-aţi tot amînat sau la care aţi renunţat! Gîndiţi-vă, răscoliţi prin memorie. Sau mergeţi să vedeţi Ultimele dorinţe / The Bucket List, poate vă vin nişte idei. Doi bolnavi de cancer pleacă în voiaj, cu o listă de vise în buzunarul de la piept. Unul vine cu ideea, altul cu finanţarea. Unul e un milionar "nu mai profund decît o cadă de baie", altul e un mecanic filosof.

Cînd septuagenarii Morgan Freeman şi Jack Nicholson joacă într-un film despre moarte, nu e nevoie de efecte speciale. Nici măcar de lacrimi şi sînge. Totul e credibil. Cicatricea de-a lungul craniului ras pare aproape un semn din naştere.

Moartea nu e plauzibilă decît la alţii. Rămîne un exerciţiu filosofic pînă în momentul cînd boala dă verdictul. Ca s-o înţelegi, îţi trebuie un coleg de rezervă care mormăie, şi strigă, şi spumegă, şi bea cea mai scumpă cafea din lume dintr-un termos aurit, şi se uită la TV prin nişte ochelari sofisticaţi, şi îi spune medicului că e prost, pentru că îşi permite. Spitalul e al lui, lumea e a lui, doar rezerva trebuie s-o împartă cu cineva. Un nimeni, un oarecare, un visător. Care, spre deosebire de milionarul năzuros, are vizitatori. "Vizitatorii te termină, nu boala", comentează milionarul Cole-Nicholson, "expert în sănătate publică".

Amar-amuzante, dialogurile dintre milionar şi mecanic sînt tot ce s-ar putea spune mai sincer după ce n-a mai rămas nimic de spus. Doi oameni care n-au în comun decît boala, unul obişnuit să ia masa cu regi şi regine, celălalt devotat cinelor în familie. Doi oameni care văd lucrurile atît de diferit sînt obligaţi să studieze pistruii de pe faţa celuilalt. "I-ai avut întotdeauna? Îţi stau foarte bine", "Mulţumesc". Nicholson e lupul singuratic pe care-l ştim, cu un răspuns cinic pentru fiecare întrebare existenţială. El, care nu ţine minte numele nimănui, se vede nevoit să-şi amintească numele omului de lîngă el. Ce chin! "Carter? E nume sau prenume?".

Freeman e înţeleptul, cel care ştie toate răspunsurile de la "Ştii şi cîştigi". Ghidul spiritual. Cei doi tovarăşi excentrici nu pot să facă decît o călătorie pe măsură. Un ultim egoism necesar, o datorie de onoare faţă de propria viaţă. Şi faţă de ceilalţi. Să-i scuteşti de spectacolul devastator al bolii. Cancerul e camuflat după cearşafuri albastre de spital, nu vedem mare lucru din el, pentru că milionarul Cole ne trînteşte uşa toaletei în nas. Muribunzii nu se tem de moarte, ci de milă.

Filmul drapează mizeria bolii în imagini de safari, piscuri înzăpezite, Coasta de Azur, Taj Mahalul, piramidele. Călătoria e un mijloc pentru a afla ce şi-ar dori cu adevărat. După cum prietenia ciudată dintre cei doi e un medicament contra singurătăţii intratabile în care te aruncă boala. Putea fi un film schematic, dulceag ca siropul de tuse. Dar Freeman şi Nicholson îi dau tărie şi substanţă veritabilă. Îl umplu cu bătrîneţea lor genială, cu propriile riduri, pete şi peri cărunţi, cu burţile, cu degetele tremurînde, cu dinţii lipsă şi cu farmecul lor unic. Izbutesc să ne spună pe un ton bonom şi credibil povestea asta care ne priveşte pe toţi. Mergeţi să-i vedeţi. Chiar aşa, aţi pus pe lista cu dorinţe "Să văd ceva maiestuos"?