Moartea unui fotograf de război

Pe 18 martie 2008 a murit Philip Jones Griffiths. Un nume care nu înseamnă prea mult pentru români, însă în mod cert contează enorm în istoria fotografiei de presă. Henri Cartier-Bresson spunea despre el: "De la Goya încoace, nimeni n-a mai redat războiul aşa cum a făcut-o Philip Jones Griffiths". S-a născut în 1936, a lucrat la Londra ca farmacist, o vreme, şi apoi ca fotograf freelancer. A călătorit prin 120 de ţări şi-a fotografiat luptele din Algeria, Vietnam, Cambodgia, Irlanda de Nord, Bosnia şi Irak, şi timp de cinci ani a fost preşedintele Agenţiei Magnum. Sceptic, neîncrezător în discursurile oficiale, mereu a căutat să fotografieze ceea ce autorităţile încercau să ascundă de ochii publicului. Fotografiile lui din Vietnam nu erau de privit dimineaţa, la cafea, înainte ca americanii din clasa de mijloc să plece la birou sau la supermarket. Nu. Nu le-ar fi căzut bine la stomac portretele terifiante ale vietnamezilor măcelăriţi de soldaţii americani. Într-una din luptele pe care le fotografia în Rhodesia, i s-a acoperit capul cu o cagulă. Urma să fie executat, însă, ca printr-o minune, a scăpat cu viaţă. "Am fost mândru că n-am făcut pe mine de frică", povestea mult mai târziu colegilor săi de la Magnum. Vietnam, Inc. este albumul lui cel mai cunoscut - fotografii clasice deja, care au fost văzute aproape în toată lumea.

Un portret din 1967 arată o femeie rănită, cu capul aproape complet bandajat. Avea mâna ridicată, palma acoperindu-i faţa, iar de braţul numai piele zbârcită şi os îi atârna eticheta - VNC, iniţiale ce vin de la cuvintele "civil vietnamez". De fapt în fotografie se vede un trup anonim, mărunt, fără identitate, un corp suferind de care ştii că mirosea a sânge şi păr ars, pârlit, a mizerie şi spaimă. Puţini sunt fotoreporterii care nu cunosc această fotografie simbol al războiului din Vietnam. O altă imagine impresionantă, deşi la prima vedere este mult mai banală, arată un puşti simpatic, slăbănog. Când a fost pozat de Griffiths (în 1968), avea 10 ani şi era îmbrăcat în uniformă militară, cu cască uriaşă pe cap, ce pare şi acum că-l copleşeşte, şi-o traistă atârnată pe-o parte. În spatele lui se văd trei soldaţi înarmaţi, cu chipurile în umbră, o maşină, la drept vorbind nimic care să şocheze retina, în afară de vârsta necoaptă a acestuia. Era cunoscut sub porecla de "Micul tigru", şi asta deoarece se zvonea că ucisese două femei membre Vietcong: pe propria sa mamă, şi pe profesoară.