Aşa-numiţii "anarhişti" arestaţi "preventiv" de către poliţia română în timpul Summit-ului NATO de la Bucureşti nu reprezentau nişte excepţii, nu erau nişte ciudaţi. Cîtuşi de puţin! Pentru oricine a călătorit, cît de cît, prin Europa şi prin lume este limpede, a devenit clar că aşa arată tot tineretul planetei în clipa de faţă. Oraşele Europei şi ale lumii sînt pline, "căptuşite" cu astfel de "devianţi". Aşa arată umanitatea tînără contemporană. Aceasta este imaginea oraşelor, a străzilor, a spaţiului urban, astăzi, pretutindeni în lume.
Iar faptul că acei tineri afirmau că pregăteau nişte manifestări culturale nu reprezintă nici el ceva aparte, o ciudăţenie.
Există, în momentul de faţă, la nivel mondial, o legătură esenţială, un adevărat "complex", o adevărată "matrice", comportamentală şi existenţială, "stilistică", tineret-nomadism planetar-artă-protest civic (sau pacifism). Aşa este, aşa se îmbracă, aşa se comportă, aşa se manifestă, de aceste lucruri este interesat tot tineretul civilizat al planetei. Ceea ce a arestat, ceea ce a reprimat, din exces totalitar, obtuz, de zel, poliţia şi jandarmeria română la Bucureşti, în zilele Summit-ului NATO, este însăşi tinereţea planetei, în tot ce are ea mai caracteristic. Scurt!
Iar caracteristica tipologică de bază a acestui tineret planetar este, aşa cum spuneam, una post-hippie, în care, iarăşi aşa cum spuneam, protestul non-violent, afirmarea paşnică a "devianţei" se îmbină cu gustul pentru artă (muzică şi arte vizuale). Arta contemporană însăşi este o artă "deviantă", a protestului pacific şi pacifist integrat şi acceptat, normalizat democratic.
La Bucureşti, însă, nicio şansă!
La Bucureşti, arta contemporană nu are loc! Bucureştiul este un oraş non-artistic, anti-artistic şi non-contemporan. În timp ce toate oraşele lumii aleargă, se dau în vînt după deschiderea de spaţii pentru arta contemporană, deschizînd însuşi spaţiul urban intervenţiilor artei contemporane şi tinereţii ei contestatare, alternative, la Bucureşti se desfiinţează galerii de artă! Bucureştiul merge împotriva curentului mondial. Aici, "estetice" sînt doar ţoalele de firmă, SUV-urile cît tancul şi vilele cu cît mai multe tone de termopan. Bucureştiul rămîne un loc ne-mondializat al mitocăniei tradiţionale relansate, încurajate, intens şi politic cultivate.
În timp ce în întreaga lume, spaţiul urban se omogenizează prin integrarea artei contemporane, la Bucureşti se închid galerii de artă, în loc să se deschidă, iar tineretul cu comportamente "artiste" este reprimat. În întreaga lume, complexul tineret-artă-protest este unul normal, adevărată amprentă a civilizaţiei actuale. La Bucureşti, nu!
De aceea, una dintre întrebările esenţial urbane în apropiata campanie electorală pentru alegerile locale, va trebui să fie: Ce loc veţi acorda, concret, artei, dacă veţi fi ales primar?
Căci oraşul contemporan înseamnă, în primul rînd, pînă la indistincţie, prezenţă a artei.
2 comentarii
- Excelent[membru], 19.04.2008, 06:44
Exact asa e tineretul si chiar majoritatea adultilor din Occident:iubitor de pace si arta ,rational si mai greu de pacalit cu idiotenia celor care se cred maherii lumii si imping tineretul in razboie de o suta de ani cum e neispravitul in veci "razboi impotriva terorimului".Si atunci cum ramane cu propunerea d-vstra adresta "liderului lumii libere"Bush ca soldatii romani omorati in Irak sa fie recunoscuti eroi la....ONU (parca asta cereati sau ceva in sensul asta).Poate odata scrieti serios si odata in gluma.Stiti ,daca va uitati prin ziarele europene,ca The Guardian,o sa vedeti ca cel care scrie articole si care cere comentarii,chiar raspunde la comentarii si la ce este intrebat.Eu v-am intrebat ,de exemplu,care este Marea Naratiune de care vorbeati intr-un articol, expresie care mi se pare foarte apropiata de "secolul lui Pericle" cum era caracterizat un alt timp nu prea indepartat.
- Protest si pluralism[membru], 20.04.2008, 19:07
Un articol excelent al unui excelent intelectual, care surprinde o problema reală: aceea a ineficienţei protestului in spaţiul politic actual.
Nu sunt la zi cu mişcările subversive ale tinerilor din Bucureşti, nici cu mersul artei contemporane din capitală, insă pot să opinez cu privire la jocurile de putere-protest din capitala Cataluniei, Barcelona. Aici s-ar putea spune că protestul e aproape un stil de viaţă, o terapie: se protestează contra războiului din Irak, contra monarhiei, contra guvernului, contra partidului de opoziţie, contra rasismului, contra emigraţiei, contra ETA, contra escrocilor imobiliari din Marbella, contra familiei tradiţionale, contra familiei de tip homosexual, contra poluării, contra pedofiliei, contra acordului de la Bolognia. Se protestează în stradă, în inchisori, în muzee de artă şi în universităţi. Se protestează zgomotos sau în tăcere, violent sau deznudându-se şi trântindu-se la pămant, etc. Dacă pulsul democraţiei s-ar lua în funcţie de numărul de proteste, greve şi scandaluri, Spania ar fi un autentic paradis democratic.
Problema este ca toate aceste voinţe subversive par a avea, din nefericire, doar un efect minoritar şi superficial, stingându-se dupa câteva pâlpâiri, ca sub o mână invizibilă, dar eficientă. De fiecare dată când o astfel de micro-mişcare e stinsă, puterea pare a-şi fortifica autoritatea. De exemplu: ultimul protest al studenţilor de la Universitatea Autonomă din Barcelona, din martie, împortiva acordului din Bolonia, care cum se ştie, urmăreşte unificarea sistemelor de invătământ superior la nivel european. Cei 300 de studenţi au reuşit să intre finalmente în sala de congres şi să boicoteze reuniunea rectorului cu reprezentanţii guvernului, dezestabilizând pentru o zi mersul normal al universităţii. In săptămânile următoare, prostestul a continuat deghizat într-un enorm pic-nic cu grătar, muzica heavy şi enorme pancarte acuzatorii la adresa rectorului, declarat textual Public Enermy Nº 1. Ceea ce nu a schimbat cu nimic decizia autorităţilor în privinţa respectivului plan de la Bolognia.
Ceea ce vreau sa semnalez cu asta este că aşa numitul "complex" stil-de-viaţa tineret-nomadism planetar-artă-protest civic nu reuseste, în actualitate, să schimbe răul - mers al lucrurilor. Poate că totul se reduce de fapt la o chestiune de metodă. Devine din ce in ce mai evident că strategia avangardistă, în politică si în artă, nu funcţioneză in contextul pluralist actual, care neutralizează actele de protest, reducându-le la nişte focare punctuale de revoltă sau pur şi simplu, instituţionâlizandu-le. Noile şi necesarele forme de protest, cu adevărat post-moderne, ar trebui sa facă saltul "dincolo de", pe de o parte, condiţia punctuală, canalizându-se într-un protest al maselor, iar pe de altă parte, depăşind revendicarea minoritară şi intorcându-se cumva la problemele de fond ale omului, la drepturile şi responsabiliţătile individuale.
In concluzie, deşi sunt de acord că vocea publică, contestatară, artistica şi civica, e necesară şi poate funciţiona ca un autentic barometru al democraţiei, nu cred că e cel mai urgent lucru care ne lipseste românilor: mie mi se pare că încă lipsesc (în Est şi nu numai), diferite grade de autenticitate democratică: de exemplu, o autentică participare la responsabilitatea civică şi la binele comun.
Arhiva rubricii
Balcanii de sub frunte (II)Balcanii de sub frunte (I)Liviu Stoicoviciu - schiță de portretTraducător, scriitor de parantezeBruno Latour - ultimele două antume. Ca de obicei, pe Contrasens (editura, și în general)Toate articolele din această rubricăRubricile categoriei
4SPACEEvul MediaBucureștiul străzilor uitateUrbariumPortreteExotic clubMass-miezuriCuvinte şi spaţiiDon Quijote RătăcitorulcarnetzELLEUtopicaPost-itoameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubescCronica insolităDoza săptămânală de eroismJurnalul unui obsedat de serialeTexte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)Scurt tratat de moftologieO gură de TeacherHistory LapseComicopolisPublicitate